Un medicament ieftin și vechi ajută la combaterea căderii părului. Medicii dermatologi dezvăluie care este tratamentul-minune pentru această afecțiune

Un medicament ieftin și vechi ajută la combaterea căderii părului. Medicii dermatologi dezvăluie care este tratamentul-minune pentru această afecțiune
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 24/08/2022, 20:28
Actualizat: 24/08/2022, 22:03
Dermatologii specializați în căderea părului spun că această afecțiune poate fi oprită cu ajutorul unui tratament care are o eficiență mai mare atunci când este administrat oral, în doză mică, decât atunci când este utilizat direct pe scalp. Este vorba despre pastilele de minoxidil, un medicament ieftin, care are efectele dorite la mulți pacienți.

Mulți dintre dermatologii specializați în căderea părului spun că majoritatea șampoanelor și tratamentelor speciale, care costă uneori mii de dolari și promit efecte miraculoase înt-un termen scurt, nu funcționează.

Dr. Brett King, dermatolog la Yale School of Medicine, susține că deși „există o gamă nesfârșită de remedii inutile pentru creșterea părului”, adesea la un „cost semnificativ”, „astfel de remedii pentru creșterea părului continuă să abunde, deoarece oamenii sunt disperați”.

Cu toate acestea, specialistul spune că minoxidilul, un tratament ieftin, vechi și binecunoscut pentru tratamentul cheliei, are efecte foarte bune dacă este prescris sub formă de pastile, administrate în doze mici, în loc să fie aplicat direct pe scalp.

Deși o mare parte din dermatologi oferă pastilele de minoxidil în doză mică, tratamentul rămâne relativ necunoscut pentru majoritatea pacienților și mulți medici. Deoarece nu a fost aprobat, în acest scop, de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA, el este prescris off-label, o practică comună în dermatologie.

Minoxidilul, ingredientul activ din Rogaine, este o loțiune sau spumă care se aplică pe scalp, fiind aprobat, în 1988, pentru bărbați și ulterior, în 1992, pentru femei, iar în prezent, este medicament generic. Utilizarea medicamentului ca tratament pentru creșterea părului a fost descoperită accidental, în urmă cu câteva decenii. Pastilele de minoxidil, luate în doze mari, erau folosite pentru a trata hipertensiunea arterială, însă pacienții au observat că pastilele determină creșterea părului pe tot corpul.

Ca urmare, producătorul său a dezvoltat o loțiune de minoxidil – numită, în cele din urmă, Rogaine – și a obținut aprobarea pentru a fi folosită în creșterea părului de pe scalp. Cu toate acestea, dermatologii spun că loțiunea sau spuma nu sunt deosebit de eficiente pentru unii pacienți, deoarece nu ajunge direct pe scalp. Femeile, în special, evită să-l folosească pentru că nu le place să rămână cu o substanță lipicioasă în păr, în timp ce alții consideră că tratamentul nu funcționează pentru ei.

Specialiștii spun că minoxidilul trebuie transformat într-o formă activă de către enzimele sulfotransferaze, care pot fi prezente sau nu în cantități suficiente, la rădăcina părului. Atunci când medicamentul este luat pe cale orală, el se tranformă automat într-o formă activă.

În urmă cu 20 de ani, dr. Rodney Sinclair, profesor de dermatologie la Universitatea din Melbourne din Australia, a avut o pacientă cu un început de chelie – părul i se rărise foarte mult și detesta felul în care arăta. Spre deosebire de ce s-a întâmplat în cazul majorității pacienților săi, Rogaine a avut efect pentru ea, însă a dezvoltat o reacție alergică pe scalp, din cauza medicamentului. Cu toate acestea, dacă ar fi încetat să mai urmeze tratamentul, părul i s-ar fi rărit din nou.

„Am rămas blocat. Pacienta a fost foarte motivată și singurul lucru pe care îl știam era că, dacă un pacient are o reacție alergie la un medicament aplicat local, o modalitate de a desensibiliza zona este administrărea lui în doze foarte mici, pe cale orală”, a spus dr. Sinclair.

În acest context, dr. Sinclair a segmentat administrarea pastilelor de minoxidil și, spre surprinderea lui, o doză mică a ajutat la creșterea părului pacientei, fără să îi afecteze tensiunea arterială. Ulterior, doza a fost redusă din ce în ce mai mult, iar medicamentul a început să fie prescris sub această formă, informează New York Times.

În 2015, dr. Sinclair a raportat că administrarea minoxidilului în doze mici a determinat creșterea părului la 100 de femei, în mod succesiv. Rezultatele au fost publicate în 2017, menționând, însă, că sunt necesare studii riguroase. El spune că, până în prezent, a tratat peste 10.000 de pacienți cu ajutorul acestui tratament.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Incendii de proporții pe insula Thassos, destinația preferată a românilor. Ce trebuie să faceți dacă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
S-a dat lege obligatorie pentru casele și blocurile vechi. Iohannis a semnat joi, 4 iulie
Antonia a încins, din nou, internetul. Vedeta le-a sucit mințile fanilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Milioane de țânțari, eliberați în natură pentru a salva de la extincție păsări rare
×