Trei persoane au fost rănite, după ce un microbuz a fost lovit de un tramvai în Iași

Publicat: 12 09. 2022, 17:40
Actualizat: 12 09. 2022, 17:48

Un microbuz a fost lovit de un tramvai, luni după-amiază, pe Calea Chişinăului din Iași. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.

Una dintre victime rămăsese blocată în interiorul autovehiculului, dar a fost descarcerată de către pompierii sosiți la fața locului. Ulterior, persoana rănită a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Circulaţia tramvaielor a fost oprită în zona accidentului.

FOTO – ISU Iași