Prima pagină » Actualitate » Care e starea militarului care a fost găsit ÎMPUȘCAT în cap. Diagnosticul oficial

Care e starea militarului care a fost găsit ÎMPUȘCAT în cap. Diagnosticul oficial

Care e starea militarului care a fost găsit ÎMPUȘCAT în cap. Diagnosticul oficial
17:23

Militarul de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu, transferat la București

Subofițerul de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu care a fost găsit de către colegii lui luni, în camera unde desfășura serviciul de zi pe unitate, în stare de inconștiență, prezentând o plagă împușcată în zona capului, a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” din București.

Militarului, în vârstă de 30 de ani, a fost evaluat de o echipă medicală în vederea stabilirii diagnosticului și instituirea conduitei terapeutice chirurgicale și medicale.

În urma consulturilor de specialitate și a investigațiilor clinice și paraclinice efectuate, diagnosticul este de traumatism cranio-cerebral grav, comă grad IV, GCS 3 puncte, plagă prin împușcare, transfixiantă, frontală. Fiind în stare critică, intubat și ventilat mecanic, pacientul a fost internat în Secția A.T.I., unde i se administrează tratament de susținere a funcțiilor vitale.

Familia este în contact permanent cu echipa medicală implicată în tratamentul pacientului, potrivit reprezentanților Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” din București.

Un subofițer, de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit de către colegii săi împușcat în cap, luni, 24 martie, la orele dimineții. Acesta era inconștient și a fost transportat la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, urmând a fi transferat la Spitalul Militar din Capitală, în decursul acestei zile, a transmis Ministerul Apărării Naționale. 

Potrivit informațiilor oferite de MApN, subofițerul este angajat al instituției din 2016, iar în urma cele mai recente evaluări psihologice, din noiembrie 2024, acesta a fost declarat „apt pentru serviciul militar”.

„Un subofițer, în vârstă de 30 de ani, de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu, a fost găsit de către colegii săi astăzi, 24 martie, în jurul orei 6.30, în camera unde desfășura serviciul de zi pe unitate, în stare de inconștiență, prezentând o plagă împușcată în zona capului.

Personalul unității a apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar o echipă SMURD a ajuns la fața locului pentru primele îngrijiri. Ulterior, militarul, care prezenta semne vitale, a fost stabilizat și preluat de ambulanță, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde se află sub tratament, starea sa fiind hemodinamic stabilă. Militarul urmează să fie transferat, în cursul acestei zile, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.

Militarul este angajat al Ministerului Apărării Naționale din anul 2016, iar ultima evaluare psihologică a avut loc în luna noiembrie 2024, în urma căreia a fost declarat apt pentru executarea serviciului militar.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Timișoara, circumscripția Craiova.

Totodată, la nivelul unității militare s-a constituit o comisie care cercetează circumstanțele producerii acestui eveniment.”, a transmis Ministerul Apararii Naționale.

Citește și:

Doi militari au fost răniți în poligon, în timpul unui exercițiu de distrugere de muniție reală. Cum s-a produs accidentul

Un pompier a fost rănit în timp ce intervenea la un incendiu de pădure, după ce un copac s-a prăbușit

Un polițist de 22 de ani, din județul Bacău, a fost găsit împușcat în cap. A fost operat de urgență

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit