SURSE: Fondatorul „căminului groazei” din Mureș, angajat la Penitenciar, are mai multe afaceri. E dezvoltator imobiliar și are firmă de transport
Trei persoane au fost reținute în cazul „azilului groazei” din Mureș. Între acestea se numără și patronul Cosmin Păpuc – care este agent de poliție penitenciară la Penitenciarul din Târgu-Mureș -, dar și administratorul azilului şi fiul său.
UPDATE 2: Cosmin Păpuc este, pe lângă polițist la penitenciar, și dezvoltator imobiliar
Surse judiciare au spus, pentru GÂNDUL, că bărbatul care se află în spatele azilului din Bordești- Mureș este bugetar angajat la penitenciar, dar, în același timp, și dezvoltator imobiliar.
El are înregistrate și două firme: una de transport mărfuri și una de ardere a deșeurilor. Proiectul de dezvoltare imobiliară ar fi trecut pe firma de transport.
Agenția Națională de Integritate ar fi fost sesizată de un cetățean pentru a se afla de unde are Păpuc o avere atât de mare.
UPDATE 1: Patronul asociației Re-Min, suspendat de la Penitenciar din Târgu-Mureș
„La data de 29 iulie, procurorii DIICOT au comunicat Administrației Naționale a Penitenciarelor că unul dintre inculpați, membru fondator al asociației Re-Min, este agent de poliție penitenciară la Penitenciarul din Târgu-Mureș. Față de acesta, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.
Acuzațiile nu vizează exercitarea atribuțiilor de serviciu din cadrul penitenciarului.
Din punctul de vedere al statutului poliţiştilor de penitenciare, agentul în cauză nu va mai exercita atribuțiile funcției, conform prevederilor art. 128 din Legea nr.145/2019.
Ministerul Justiției acordă o atenție sporită acestei situații și va acționa în concordanță cu rezultatele acestei faze procesual penale”, a transmis Ministerul Justiției.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Trei persoane sunt suspectate de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în dosarul azilului groazei din Mureș.
„S-a reținut că, în anul 2020, inculpații au constituit un grup infracțional, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, urmărind astfel obținerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor victime, persoane vârstnice ori cu dizabilități, prin încasarea, sub paravanul unei asociații, a sumelor de bani provenite de la DGASPC ori de la aparținători”, a transmis, sâmbătă, DIICOT.
Banii destinați îngrijirii persoanelor vătămate, au fost folosiți cu preponderență în beneficiul membrilor grupării.
Până acum au fost identificate 56 de victime
„Persoanele vârstnice ori cu dizabilități, internate în locațiile gestionate de asociație, au fost supuse unor tratamente inumane și degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică și psihică, privare de libertate, neadministrarea tratamentului medical adecvat, lipsa îngrijirii și asigurarea igienei”, conform sursei citate.
Joi, au fost identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilități, aflate în subsolul unei clădiri aparținând asociației, cazate în condiții improprii, printre materiale de construcții, cu saltele așezate direct pe podea.
În aceeași clădire, într-o încăpere de aproximativ 3 metri pătrați, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică și în imposibilitatea de a comunica.
„Până la acest moment au fost identificate 56 de persoane, cazate în spațiile asociației, majoritatea aflate în evidența DGASPC Maramureș și Covasna”, precizează DIICOT.
În cursul zilei de sâmbătă, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Mureș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Mărturie în lacrimi a unei femei care şi-a pierdut tatăl în căminul GROAZEI din Mureş: „Tata a murit în chinuri”
O femeie povesteşte că tatăl ei, în vârstă de 71 de ani, a trăit doar 10 zile în acest azil din Căsuța Lu’Min din Sâncraiul de Mureș. L-a dus acolo într-o stare bună, dar crede că a avut parte de tratamente extrem de rele din partea angajaţilor azilului.
Polițiștii alertați joi printr-un apel la 112 au descoperit douăzeci și opt de persoane cu dizabilități îngrămădite într-un centru social care avea autorizație doar pentru nouă persoane. Este vorba despre azilul Lu’Min, administrat de Asociația RE-MIN, din Sâncraiul de Mureș unde, conform datelor preliminare primite de cancelaria Premierului și postate de Marcel Ciolacu pe Facebook, există dovezi că rezidenții au fost maltratați.
Vineri, au apărut noi mărturii ale aparținătorilor acestor persoane. Astfel, femeia care și-a pierdut tatăl în acest azil a declarat pentru Antena 3 CNN că este decisă să depună chiar şi o plângere penală. (Citește continuarea aici…)
„L-am adus pe picioare. Mi-au dat telefon asistentele, era cu Covid-ul şi mi-au dat telefon tot timpul că tata mănâncă, tata e bine. Zece zile a trăit…”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, femeia care şi-a pierdut tatăl în căminul groazei din Mureş.