Un nou caz de „vaccinare la chiuvetă”. Certificate false, eliberate în schimbul unor sume cuprinse între 100 și 200 de euro
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au făcut, luni, mai multe percheziții la un centru de vaccinare din Bocșa, județul Caraș-Severin, și la mai multe cabinete medicale din localitate.
Oamenii legii fac cercetări într-un caz privind eliberarea de certificate de vaccinare anti-COVID false.
Conform unor informații, obținute pe surse de GÂNDUL, la centrul de vaccinare din Bocșa, singurul din oraș, ar fi fost eliberate sute de certificate false, contra unor sume cuprinse între 100 și 200 de euro pe certificat.
Centru de vaccinare din Bocșa are 19 angajați, dintre care șase medici, 11 asistenți și 2 registratori. Dintre aceștia nouă au fost duși la audieri.
„DSP, împreună cu Primăria Bocșa, va face o comisie. Cercetările pe care le facem noi sunt doar din punct de vedere administrativ. Bineînțeles că suntem la curent cu ce se întâmplă, doar că noi nu putem să ne substituim organelor de anchetă. Nu avem calitatea legală să demonstrăm vaccinarea falsă. Nu existau suspiciuni rezonabile, că se întâmplă ceva acolo. La noi nu a fost depusă nicio sesizare și nici la Primăria Bocșa. Acum, vom face și noi cercetări din punct de vedere administrativ”, a declarat, pentru Gândul, Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin.
Conform sursei citate, la Centrul de vaccinare Boșca se făceau zilnic circa 20-25 de vaccinări.