Un nou val de CANICULĂ ajunge în România. Meteorologii avertizează: „Vremea se va încălzi mai mult”
Va fi cald în Capitală în zilele următoare, iar de joi vorbim deja de caniculă, avertizează directorul general al Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu. Astfel, după vremea răcoroasă din minivacanța de Sfânta Maria, vara revine cu temperatuuri de peste 35 de grade în cele mai multe regiuni ale țării.
În București vor fi 35 de grade, iar în toate regiunile extracarpatice sunt valori de 33-34 de grade, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
„Mâine contăm pe același ecart al valorilor de temperaturi și, practic, vorbim și de o probabilitate destul de ridicată de a mai avea precipitații la nivel local, cu precădere în zona de munte, averse, însoţite de intensificări ale vântului la cote de 35-45 km pe oră.
De la mijlocul săptămânii, vremea se va încălzi mai mult”, a anunţat directorul ANM.
„Vorbim deja de caniculă, posibil în partea de sud-sud-est a țării, acolo unde valorile de temperaturi începând de joi se vor apropia de 35-36 de grade”, a adăugat ea.
Meteorologii spun că indicele de disconfort termic va fi în creștere, astfel încât putem să spunem că vara încă va mai aduce multe zile și în ultima lună în care să vorbim de disconfort termic accentuat și valori de temperaturi dar, în bună parte din țară, dar mai ales în partea de vest, sud-sud-est a țării, să depășească 35-36 de grade.
Prognoza meteo până la mijlocul lunii septembrie (14 august – 11 septembrie)
Vremea 14 – 21 august 2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Vremea 21 – 28 august 2023
Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Vremea 28 august – 4 septembrie 2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.
Vremea 4 – 11 septembrie 2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toată țara.