Prima pagină » Actualitate » Un oligarh rus susține că Putin ar suferi de leucemie: „Este foarte bolnav, unii dintre noi ne dorim să moară”

Un oligarh rus susține că Putin ar suferi de leucemie: „Este foarte bolnav, unii dintre noi ne dorim să moară”

Un oligarh rus susține că Putin ar suferi de leucemie: „Este foarte bolnav, unii dintre noi ne dorim să moară”

Vladimir Putin este „foarte bolnav și are leucemie”, a declarat un oligarh rus, sub protecția anonimatului.

Oligarhul a fost înregistrat în timp ce discuta despre starea de sănătate a lui Putin, cu un afacerist occidental, la mijlocul lunii martie, iar înregistrarea a fost obținută de cei de la New Lines, scrie independent.co.uk.

Noile afirmații survin la scurt timp după apariția „ștearsă” a liderului rus, la Parada Victoriei din 9 mai 2022. Putin nu-și mai poate controla „tremuratul” și s-a învelit cu o pătură la manifestația militară.

Oligarhul rus spune că Putin s-a operat la spate, pentru a elimina celulele canceroase, la scurt timp după ce a dat ordinul pentru invadarea brutală a Ucrainei, în cadrul așa zisei „operațiuni militare speciale”. Bogătașul adaugă că Putin ar fi „înnebunit”.

„Oligarhii speră ca Putin să moară…”

Oligarhul afirmă că Putin este foarte frustrat la Moscova, referitor la starea economică și mulți oligarhi speră ca Putin „să moară”.

„A distrus economia Rusiei, economia ucrainei și alte companii – le-a ruinat. Problema este în capul său. Un nebun poate distruge lumea”, a adăugat oligarhul anonim.

Vladimir Putin s-a ținut de masă, la întâlnirea cu Serghei Șoigu, un semn care poate indica boli grave, adoptând o poziție aproape chircită.

Sir Richard Dearlove, fost șef al MI6 și profesorul Gwythian Prins – fost consilier NATO – au declarat că Putin ar suferi de o degradare progresivă a sistemului nervos.

New Lines mai scrie că FSB a fost informat să nu vorbească despre starea de sănătate a lui Putin. Serviciile Secrete au fost sfătuite să ignore o informare în care se arăta că Putin mai are câteva luni de trăit.

„Instructajul a avut însă efect invers și cei mai mulți ofițeri FSB cred acum că într-adevăr președintele Putin suferă de o boală necruțătoare”, a adăugat Christo Groze, șeful grupului de investigații jurnalistice Bellingcat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?