Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

Publicat: 22 12. 2024, 20:00
Actualizat: 22 12. 2024, 20:00
FOTO - Caracter ilustrativ: Shutterstock

Un om al străzii din Germania a moştenit o importantă sumă de bani,dar s-a îmbătat de fericire şi a pierdut banii într-o gară, potrivit Poliţia Federale.

Personalul companiei feroviare Deutsche Bahn (DB) a descoperit, joi seară, o bicicletă electrică nouă, un telefon mobil, o valiză şi o sacoşă în perimetrul gării Schwandorf, din Bavaria, potrivit observatornews.ro.

Poliţia a examinat obiectele găsite, iar în interiorul sacoşei au găsit aproximativ 42.000 de euro. Ulterior, agenții au contactat un om al străzii pe care l-au condus cu o seară înainte la un adăpost, după ce l-au găsit în stare de ebrietate. Astfel, au aflat că obiectele găsite îi aparţineau acestuia.

Este vorba de un bărbat fără adăpost, în vârstă de 50 de ani, care a povestit că a moştenit banii şi a fost atât de fericit încât şi-a cumpărat o bicicletă şi apoi s-a îmbătat.

Tremurând de bucurie, el le-a mulţumit poliţiştilor pentru că i-au recuperat banii şi bunurile, mai notează sursa citată.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock