Un pacient a murit după ce a căzut de la etajul trei al Spitalului Județean de Urgență Giurgiu
Autoritățile au fost alertate după ce un pacient a căzut de la etajul trei al Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. Medicii au intervenit imediat și au încercat să îl resusciteze, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Managerul Spitalului, Dragoș Chivu, a declarat, pentru Gândul, că pacientul, în vârstă de 87 de ani, era internat de câteva zile în secția Interne a unității medicale și nu era cunoscut cu afecțiuni psihice.
La spital au ajuns echipaje de poliție, care vor face cercetarea la fața locului și vor stabili cum a căzut bărbatul de la etajul trei.
Din primele informații rezultă că bărbatul a forțat fereastra salonului în care era internat și s-a aruncat în gol.