Un patron de service auto este EXASPERAT de creșterile de salarii cerute de angajații săi: „În momentul de față au 6.500 lei și vor mai mult”
Patronul unui service auto din Constanța cere sfaturi pe Facebook, pentru a lua cea mai bună decizie, după ce angajații săi cer salarii mai mari, deși primesc 6.500 lei/lună.
„Mă adresez în principal proprietarilor de service-uri auto cu o întrebare mai indiscretă legată de salarizare. Dețin un service cu trei posturi de lucru și implicit tot atâția mecanici, iar toți trei, deși au avut salariile mărite, unul dintre ei chiar acum câteva luni, la fiecare început de vară (service-ul se află în Constanța), negociază o nouă majorare. Problema este mai complexă în sensul că marja de profit este mică și într-adevăr vara este bine, dar în restul anului se compensează negativ, iar la bilanțul anual ajung la concluzia că mai bine sunt angajat decât să am propria afacere”, a precizat patronul.
„În momentul de față au 6.500 lei și vor mai mult”
„Piața de muncă în acest domeniu este foarte limitată, iar specialiști și oamenii pregătiți se găsesc foarte greu și nu pot să îi înlocuiesc foarte ușor, acesta fiind și principalul argument într-o negociere cu ei… Dacă nu accept, își dau demisia, sau cel puțin așa pretind. Pentru a vorbi concret, în momentul de față au 6.500 lei și vor mai mult. Știu că la reprezentanță se oferă 4.000 de lei aproximativ și bonuri.
Alte service-uri, unde cunosc, au salarii între 4.000 și 5.500 lei, dar informația e limitată, doar de la 3 alte locații. Unde greșesc? Dacă le măresc din nou, deși acum vara ar fi de unde, la iarnă o să regret… Dacă nu accept majorarea și pleacă e și mai rău în cazul în care nu găsesc înlocuitor… Vă sunt recunoscător pentru orice sfat avizat și dacă sunteți în aceeași branșă, cum vi se par cifrele de mai sus?”, a scris bărbatul pe Grupul antreprenorilor din România.
„Împărțiți profitul cu angajații, dacă vreți să fie toată lumea fericită”
În comentarii, acesta a primit mai multe sfaturi de la membri grupului:
- „Cu problema ta m-am confruntat și eu și am schimbat practica de salarizare. Au rămas la salariul pe care îl ofeream înainte, dar le mai ofeream aproximativ 1.000 lei în plus pe lună din plata pe ore suplimentare. Adică: împart cu ei jumătate din manoperă, fără TVA, de la o mașină care este lucrată în afara orelor de program, iar aici încadrez mașinile clienților grăbiți, pe care le preiau seara și le predau dimineața. Am angajați mulțumiți cât și clienți că primesc mai repede mașinile. Clienți pe care, probabil, îi pierdeam și se duceau la concurență. Iar în vremea rece rămâi cu salarizarea normală și ei nu mai pleacă la concurență”.
- „Exact, împărțiți profitul cu angajați dacă vreți să fie toată lumea fericită, au apus vremurile când angajați erau sclavi. Dacă un angajat îți produce 10.000 de lei pe lună, profit, împarte… 5.000 – el, 5.000 – tu… și așa e toată lumea fericită. Scade cheltuiala cu acte contabilitate etc și profitul… împarte-l. Așa, cei care nu produc doar 1.000 de lei, că sunt puturoși, îi oferi 500, nu e mulțumit poate să plece liniștit, că nu e profitabil. Așa nu mai stau nici alți paraziți de muncitori în umbra celor ce muncesc și produc cu adevărat”;
- „Răspuns la prima întrebare: un mecanic bun este plătit cu 7.000 lei (în banii ăștia este inclus transportul și bonurile de masă)
- „Te-ai gândit să recrutezi, chiar și part-time, studenți în ani terminali sau care au terminat?
- „Cel care îți cere o mărire, anul asta, cu siguranță o să o ceară și la anul și tot așa. Mai bine îl lași să plece, că nu o să termini povestea!
- „Cel mai important factor este timpul liber. Ce program au angajații? Au liber de sărbătorile legale? Au program de 8,30 ore/zi + sâmbătă și duminică liber? Dacă răspunsul la aceste întrebări este da, cu siguranță nu ai angajat pe cine trebuie. Dacă răspunsul este nu, cu un salariu de 5000+, cu acele facilități îți ții angajații aproape.”
- „Dă pe unul dintre ei afară și negociază cu ceilalți! Le dai mai mult de muncă cu salariu mai mare sau îi dai și pe ei afară! Simplu și eficient! NIMENI NU E DE NEÎNLOCUIT!”
„Mecanicii se plătesc la procent, nu la salariu. Un mecanic cu 3 ani vechime ia undeva la 40%, dar – atenție – sunt mecanici care în 2 ani prind meserie cât alții în 10. Proba de lucru ar trebui să decidă procentajul. Asociază-te 50-50 cu un mecanic de meserie și o să câștigați amândoi, dacă aveți un plan bun. Mulți mecanici își doresc afacerea lor, dar n-au 200.000 de euro să o deschidă… Deși au clienți n-au unde să lucreze. Mecanic fiind, eu îți stau la dispoziție cu orice informație”;
„50% nu e corect, în condițiile în care eu, ca proprietar, plătesc chirie, utilități, cumpăr echipamente, plătesc licențe și impozite. Nu am investit jumi-juma, să împărțim venitul, că să lămurim lucrurile! În plus, nu ești dispus să-ți declari venitul și să plătești impozite cum se cuvine. Reveniți cu picioarele pe pământ, pentru că 90% nu sunteți capabili să oferiți servicii pe măsură veniturilor. Alt aspect, veniturile voastre ar trebui să fie aliniate la nivelul țărilor Vest Europene, dar asta nu se poate la tarife din Est. Puneți mâna și susțineți afacerile care va plătesc salariile, luptați pentru interesul firmei, faceți să-i fie bine și administratorului și opriți-va să oferiți servicii la negru pe bani de nimic, dacă vreți salarii!”.
„O metodă pe care am văzut-o aplicată de câteva service-uri este că îi lasă pe mecanici să lucreze în weekend la service, cu clienții lor proprii, singura condiție fiind să nu lucreze la clienții care sunt deja acolo la service”.
„Au și această facilitate. Am uitat să menționez. Tot nu e de ajuns”, a precizat autorul postării.
- „Dacă dumneavoastră oferiți 20-30% mai mult decât concurența, nu văd o problemă în a recruta mecanici noi”;
- „Am avut discuția asta cu un prieten. Pe lângă cele menționate de dvs. mai apare și problema dispariției sculelor, nu neapărat în mod voit, dar ele oricum trebuie înlocuite, iar costurile ar trebui suportate de angajat, nu de service”;
- „Dacă va amenință că pleacă, eu aș depune deja anunț de angajare, dacă e să rămâneți cu ei cel puțin ați sondat piața forței de muncă pe nișa dvs. iar ei o să va ia în serios când motivați de ce nu oferiți un salariu mai mare. Cartea cu «plec, dacă nu-mi dai salariu mai mare”… e o carte pe care o joacă des angajații, rămâne la latitudinea dvs. Să estimați dacă acel angajat chiar e capabil să obțină un salariu mai mare. E posibil să-și supraevalueze calitățile și până la urmă să nu obțină un beneficiu, schimbând locul de muncă”.