Un pensionar italian, AMENDAT cu 900 de euro pentru  gestul de a astupa o groapă în asfalt

Publicat: 15 05. 2023, 22:08

Un italian a fost amendat cu aproape 900 de euro pentru a astupat o groapă. Claudio Trenta, în vârstă de 72 de ani, a declanșat o dezbatere națională după ce a decis să repare singur o gaură în asflat de 30 centrimetri în Lombardia.

Un pensionar italian s-a angajat să lupte împotriva „nedreptății” de a fi amendat cu aproape 900 de euro pentru repararea unei gropi, relatează The Guardian.

Claudio Trenta a fost atât de frustrat de eșecul Consiliului Local de a repara groapa de 30 centrimetri aflată pe o trecere de pietoni din Barlassina, un orășel din Lombardia, încât bărbatul de 72 de ani a decis să ia el însuși măsuri acoperind-o cu bitum rece.

Acest lucru l-a costat destul. A primit o amendă de 882 de euro (767 de lire sterline), dar a declanșat și o dezbatere despre gropile care afectează drumurile Italiei .

Într-o postare pe Facebook, Trenta a distribuit o fotografie a scrisorii primite de la poliție în care este acuzat că a încălcat Codul Rutier. A fost amendat pentru îndeplinirea unei lucrări potențial periculoase într-un spațiu public, fără permisiunea sau competența în acest sens.

Trenta a primit ordin să readucă groapa la starea inițială. „Dacă ei cred că sunt un idiot, se înșală”, a spus el pentru Corriere della Sera. „M-au provocat, așa că acum depun o plângere împotriva Consiliului pentru neglijență.”

Trenta, care spune că a raportat groapa autorității locale de mai multe ori pe parcursul a trei luni, a primit un val de solidaritate din toată Italia. Un comentator de pe Facebook a scris: „Astăzi am trimis un e-mail de protest primăriei Barlassina. Sunt la curent cu realitățile din Calabria și Sicilia, unde străzile au fost reduse la sit și dacă oamenii nu iau singuri măsuri, totul se prăbușește.”