Prima pagină » Actualitate » Un preot din Teleorman a rămas fără PERMIS pentru că a UCIS o tânără în parcarea unul mall din București în ziua de Paști

Un preot din Teleorman a rămas fără PERMIS pentru că a UCIS o tânără în parcarea unul mall din București în ziua de Paști

Marius Vișan, un preot din Teleorman, a ucis o tânără în parcarea unui mall din București în ziua de Paști, 2022. Joi, el a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru omor din culpă. Mai rău, a rămas și fără permis pentru un an de zile. În 2022, Antonia Ivanciu, în vârstă de 29 de ani, a murit în mașina condusă de soțul ei. Autovehiculul a fost izbit cu o viteză de 55 km/h de mașina condusă de un preot din Teleorman în parcarea subterană mall-ului AFI din București.

Tatăl Antoniei spune, pentru HotNews.ro, că nu s-a făcut dreptate.

Popa, pieton un an

Joi, la aproape trei ani de la accident, preotul a fost condamnat de Judecătoria Sector 6 la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, bărbatul nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe o perioadă de un an.

„(…) Condamnă pe inculpatul VIŞAN MARIUS la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.66 al.1 lit.a,b,i Cp (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule) pe o perioadă de 1 an. (…) (…) dispune suspendarea executării pedepsei pe 4 ani termen de supraveghere, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Teleorman (…)”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Decizia instanței nu este definitivă.

De asemenea, instanța a decis ca firma de asigurări Groupama să plătească familiei victimei daune morale în valoare de 95.000 euro, cât și cele materiale, în valoare de aproximativ 22.000 de euro.

Tatăl Antoniei: „Este sfâșietor, în România de azi poți ucide fără să fii pedepsit”

Petre Ionel, tatăl Antoniei, spune, într-o reacție pentru HotNews, că sentința este una nedreaptă și că familia o va contesta.

„Este sfâșietor să ajungi la concluzia că în România de azi poți ucide fără să fii pedepsit! Judecătoria Sectorului 6 a dat astăzi, 5 decembrie 2024, sentința prin care inculpatul Vișan Marius, mare preot, este absolvit de vina de a-i fi luat viața Antoniei în parcarea Mall Afi acum aproape 3 ani. Este inadmisibil ce se întâmplă! Să tot amâni un verdict, ca în final sa primească o pedeapsă de 1 an și 4 luni cu suspendare! Vom face apel. Sperăm că Justiția să facă dreptate!”, a declarat bărbatul.

Raliu în parcare

Experții au constatat că mașina șoferului inculpat n-avea defecțiuni și au subliniat că accidentul nu s-ar fi produs, dacă bărbatul s-ar fi oprit când a lovit celelalte autoturisme din parcare, notează Libertatea.

„Fata noastră a murit de Înviere, când preotul care a făcut accidentul dădea lumină. Nu ne putem obișnui cu asta”, spuneau, în urmă cu doi ani, cei din familia ei.

 

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?