Un puști caiacist a murit în Complexul Sportiv din Orșova. Micul sportiv a fost găsit ELECTROCUTAT pe un panou electric
This browser does not support the video element.
Un elev de la Liceul Sportiv din Orșova, Mehedinți, a fost găsit fără suflare în camera tehnică a complexului, pe un panou electric. Puștiul sportiv, în vârstă de doar 14 ani, se juca de-a v-ați ascunselea împreună cu coechipierii săi de la caiac-canoe.
Poliția din Orșova a anunțaț că marți la ora 17.20, a fost sesizată cu privire la faptul că la complexul sportiv din municipiu, o persoană s-ar fi electrocutat.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un minor de 14 ani, în timp ce se juca împreună cu alți colegi din cadrul complexului, acesta s-ar fi ascuns în camera tehnică a unității, pe un panou electric, fiind găsit decedat.
De asemenea, au fost mobilizați pompierii și echipele de intervenție de la rețelele electrice.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.