Prima pagină » Actualitate » Un român a blocat circulația trenurilor de mare viteză din Spania. Tânărul furase 600 m de cablu electric de pe traseu

Un român a blocat circulația trenurilor de mare viteză din Spania. Tânărul furase 600 m de cablu electric de pe traseu

Un român a blocat circulația trenurilor de mare viteză din Spania. Tânărul furase 600 m de cablu electric de pe traseu

Un tânăr român, în vârstă  de 19 ani, a fost arestat în Spania, după ce a furat 600 de metri de cablu electric de pe calea ferată. Astfel, a fost întreruptă circulația trenurilor de mare viteză pe ruta Madrid-Barcelona.

Tânărul a fost reținut, după ce inițial s-a opus arestării, iar acum este acuzat de tâlhărie, distrugere și nesupunere față de oamenii legii.

Polițiștii, care au recuperat o parte din materialul furat, nu exclud ca bărbatul să facă parte dintr-un grup organizat specializat în furturi de cupru din cabluri electrice, pe care îl vând apoi pe piața neagră, și spun că sunt posibile noi arestări în acest caz, relatează Digi 24.

De altfel, săptămâna trecută, un alt bărbat de naționalitate română, în vârstă de 43 de ani, a fost arestat pentru peste 20 de furturi de cablu electric în zona Valencia.

Din cauza furtului românului de 19 ani, circulația trenurilor de mare viteză pe ruta Madrid-Barcelona ale Renfe, societatea națională de exploatare a căilor ferate spaniole, a fost suspendată luni, timp de câteva ore. Renfe operează rețeaua de trenuri de mare viteză AVE ( Alta Velocidad Espanola).

Compania a fost nevoită să introducă o rută alternativă de transport feroviar, care să ocolească reţeaua folosită de trenurile de mare viteză, pentru transportul călătorilor din capitală până în Barcelona.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu