Un şofer băut a intrat cu maşina într-un cimitir din Cluj. Poliția spune că nici măcar nu avea permis
Un conducător auto băut şi cu permisul de conducere reţinut a intrat cu maşina într-un cimitir din Aghireşu-Fabrici. Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Accidentul s-a petrecut joi seara, la intersecţia DJ108C cu DC140A.
Potrivit primelor verificări, bărbatul de 49 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, autoturismul ieşind în decor, ulterior fiind proiectat în interiorul unui cimitir situat în zonă, se arată într-o informare transmisă vineri de IPJ Cluj.
Poliţiştii rutieri din Huedin l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,19mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit IPJ Cluj, şoferul avea permisul de conducere reţinut.
„Verificările derulate în continuare au condus la stabilirea faptului că acesta avea permisul de conducere reţinut. Poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi vătămare corporală din culpă. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru a primit îngrijiri de specialitate”, se mai arată în informarea IPJ Cluj.