Un șofer din Vâlcea a fost CONDAMNAT după ce a încercat să mituiască un polițist. Ce pedeapsă a primit

Publicat: 14 05. 2024, 14:52
Fotografie cu caracter ilustrativ

Un bărbat de 63 de ani din Vâlcea a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare după ce a încercat să mituiască un polițist.

De asemenea, vâlceanul a primit de la judecători și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Totul s-a întâmplat acum cinci luni, când bărbatul a fost prins băut la volan și conducând cu viteză. El i-a oferit agentului 200 de euro pentru a nu întocmi procesul verbal de constatare. Polițistul, însă, l-a denunțat.

„În urma administrării probatoriului, a rezultat faptul că, în data de 13.01.2024, în jurul orei 11:30, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu pe raza comunei Lăcusteni, judeţul Vâlcea, agentul de poliţie l-a oprit în trafic pe inculpatul în cauză, pentru încălcarea normelor rutiere privind limita maximă de viteză autorizată pentru sectorul respectiv de drum, ulterior constatând că se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Agentul de poliţie i-a comunicat inculpatului faptul că a comis două contravenţii, iar pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice sub efectul băuturilor alcoolice urmează să fie sancţionat în consecinţă, inclusiv prin reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu întocmi proces-verbal de constatare a contravenţiei şi pentru a nu aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, inculpatul a oferit lucrătorului de poliţie, în mod repetat, iniţial o sumă de bani, necuantificată, după care a insistat, oferind suma de 200 de euro”, transmite Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

Și-a recunoscut fapta

În fața anchetatorilor, vâlceanul și-a recunoscut fapta de dare de mită, astfel că dosarul a fost trimis în instanță în vederea confirmării acordului de recunoaștere a vinovăției.

„În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv un an şi patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de doi ani, ca pedeapsă complementară.

De asemenea, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a dispus şi confiscarea sumei de 200 euro”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Sursa foto: Shutterstock