Un spital din România pune lacătul pe ușa secției de Pediatrie. Copiii cu probleme de sănătate, trimiși în alt oraș!
Părinți revoltați după ce un spital din România a pus lacătul pe ușa secției de Pediatrie. Toate cazurile care nu necesită intervenție imediată vor fi redirecționate către o unitate medicală dintr-un alt oraș!
Mai mult, nici „Urgențele” nu scapă și intră la reorganizare.
Nu se mai fac gărzi pentru Pediatrie la Mangalia
Potrivit Antena 3, la spitalul din Mangalia nu se mai fac gărzi pentru secția de Pediatrie. Iar toate cazurile considerate urgente vor fi asigurate doar de luni până vineri și numai între orele 8 și 14. În restul programului, toți copiii cu probleme de sănătate vor fi trimiși spre consult și tratament de specialitate la Spitalul Județean Constanța, arată sursa citată.
Este o bătaie de joc, se plâng părinții din Mangalia. Cei mai mulți s-au arătat revoltați de vestea că la Spitalul Municipal nu se mai fac gărzi pentru Pediatrie. „Nu este ok că, dacă avem probleme cu copilul, asistentele nu ştiu ce să-i facă. Mi-e teamă! Pe toţii copiii îi trimit la Constanța. În cazul nostru, cu temperatură, nu mai avem cum să ajungem”, a precizat un părinte.
Pe de altă parte, nu mai departe de acum o lună România era zguduită de scandalul infecțiilor nosocomiale care au ucis mai mulți nou-născuți într-o secție de Pediatrie din România.
Iar la Dorohoi, gândaci și mizerie au fost surprinse într-o filmare făcută de o mamă care s-a internat cu copilul la Spitalul Municipal. Conducerea unității medicale a recunoscut cele prezentate opiniei publice și a dat vina pe „îmbătrânirea” unității medicale – „la ora actuală nu se poate face mai mult”. Problemele de acolo nu se opresc aici. Și cadrele medicale are avea probleme în interacțiunea cu pacienții. „Tu le zici de copil că are febra 39,5 și ea zice nu vezi că am treaba, așteaptă, am treabă. Am așteptat cu copilul arzând la ea doar să mă bage în seamă și, surpriză, niște algin pentru o febră așa mare”, a adăugat botoșăneanca nemulțumită.