Un tânăr a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Pitești, unde era la o petrecere. Cum s-a petrecut tragedia

Publicat: 06 08. 2022, 15:47

Un piteștean în vârstă de 27 de ani a căzut de la înălțime dintr-un bloc de locuințe din municipiu.

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a anunțat că în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 7, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat de 27 de ani ar fi cazut de la etajul trei al unui bloc de locuințe de pe strada Alunului, din cartierul Găvana, din municipiul Pitești

La fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care a constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul a fost preluat, conștient, de către un echipaj medical SMURD de terapie intensivă mobilă.

„Din verificările preliminare, rezultă că bărbatul ar fi căzut, accidental, de la etajul trei al unui bloc, unde se afla la o petrecere. Polițiștii efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, a transmis IPJ Argeș.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a menţionat că victima a suferit multiple politraumatisme, traumatism cranio-cerebral şi traumatism toraco-abdominal, fiind transportat conştient la spital pentru îngrijiri medicale.