Un tânăr, aparent sănătos, a ajuns aproape complet PARALIZAT, din cauza unui virus: „Sunt situații foarte rare”

Un tânăr, aparent sănătos, a ajuns aproape complet PARALIZAT, din cauza unui virus: Sunt situații foarte rare
Publicat: 25/10/2024, 14:04
Actualizat: 25/10/2024, 14:05

Un tânăr fără probleme de sănătate a fost adus complet paralizat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, din Capitală.

Prof. dr. Gelu Onose a declarat pentru News.ro că la acest moment, pacientul se simte mai bine, iar vineri va fi externat, urmând ca apoi să facă o cură balneară.

”Sunt situaţii, din fericire foarte rare, când apar astfel de cazuri şi când, chiar în plină sănătate aparentă, în anumite situaţii şi la anumite condiţii, poate să apară un virus ca în cazul de faţă, deocamdată rămas neidentificat, care să lezeze predominant sistemul nervos central, adică fie creierul, fie măduva spinării, fie pe ambele. Acest tânăr, în plină sănătate aparentă şi fără vreo suferinţă traumatică, a simţit mai întâi că-i amortesc mâinile şi picioarele, iar în decurs de una-două zile a paralizat complet. Mai mult decât atât, leziunea fiind înaltă, în măduva spinării de la nivelul gâtului, a avut tulburări respiratorii şi de înghiţire, precum şi tulburări de emisie a urinei şi scaunului”, a explicat medicul Gelu Onose, de la Spitalul ”Bagdasar Arseni” pentru News.ro.

Din acest motiv, a continuat acesta, a fost nevoie ca tânărului să i se facă o traheostomă, ca să poată respira, pentru că între calea aeriană şi cea digestivă există „un reglaj foarte, foarte, foarte fin”

”Noi, atunci când înghiţim, se obstrucţionează calea aeriană ca să nu aspirăm alimente în trahee, în plămâni şi invers, când respirăm, se închide calea digestivă ca să nu ajungă aerul în stomac. În momentul când, la acest nivel cervical înalt, există tulburări neurologice, acest reglaj foarte fin se aboleşte şi individul respiră foarte greu sau aproape nu respiră, existând şi riscul să aspire alimente, ceea ce duce la o pneumonie dintre cele mai grave”, a detaliat medicul.

Pacientul a reușit să facă primii pași

Prof. dr. Onose a explicat că pacientul a început să aibă această simptomatologie acută în urmă cu trei luni, când a ajuns la Neurologie, iar apoi chiar la Terapie Intensivă, fiind în pericol să-şi piardă viaţa din perspectivă respiratorie.

„El a venit la noi în 28 august de la Spitalul Clinic Universitar, după ce i-a fost echilibrată, la limită, funcţia respiratorie, ca să poată fi externat de la Terapie Intensivă. De atunci, noi ne luptăm cu patologia lui. Cu eforturi deosebite ale întregului colectiv, i s-au făcut bronhoscopii repetate, aspiraţia secreţiilor, pentru că nu le putea evacua, a făcut vreo zece zile şi febră, am reuşit şi cu antibiotice pentru că infecţia virală se însoţeşte, de foarte multe ori, şi cu suprainfectare bacteriană. Din fericire, am reuşit să prevenim infectarea pulmonară, i s-a tratat şi infecţia urinară, iar la ora actuală a reuşit să se ridice în picioare şi să facă paşi sprijinit în cadrul de mers. În urmă cu vreo 10-12 zile am reuşit să-i scoatem şi canula, aşa încât acum mănâncă, respiră normal şi vorbeşte. Sigur, e încă un pic răguşit, dar este, cum se spune în popor, «să mă pun pe picioare»”.

Întrebat despre cauzele care au putut declanşa boala tânărului, medicul Gelu Onose a răspuns că, deşi au făcut analize şi au încercat să afle exact despre ce virus este vorba, medicii nu au reuşit acest lucru.

„Am făcut eforturi, împreună şi cu colegii neurologi şi cu cei de la Institutul Naţional de Neurologie, să identificăm diverşi biomarkeri ca să putem spune, totuşi, ce a cauzat această mielită. Nu s-a reuşit, deci rămâne probabilitatea maximă să fie tot un virus, dar nu putem spune că e virusul X sau Y sau Z”, a declarat medicul.

Tânărul are o imunitate îmbunătăţită

„În principiu, el este echilibrat, resursele sale biologice sunt bune, l-am tratat cu neurotrofice, dar, din păcate, există mari limite în toate domeniile şi deci şi în medicină. Nu există, din păcate, la ora actuală, niciun medicament miracol, care, odată lezat sistemul nervos central, adică creierul sau mădura spinării, să le vindece. Şi atunci, există tot felul de medicaţie neurotrofică, dar nu este nimic spectaculos. Ca să vă răspund concret la întrebare, el, fiind şi tânăr şi depăşit de acest episod, noi credem că şi-a dezvoltat inclusiv o imunitate îmbunătăţită. De aici încolo, continuăm cu recuperarea şi sper să progreseze, să ajungă la cârje sau baston, poate chiar să scape de ele”, a menţionat medicul.

Acesta a precizat că tânărul va fi externat vineri din spital, dar că este necesar să continue recuperarea întrucât mai sunt „de şlefuit lucruri privind coordonarea, fineţea mişcărilor”, în condiţiile în care, dat fiind că este vorba despre o leziune de sistem nervos central, a dezvoltat şi spasticitate, adică „o înţepeneală”.

„În aceste condiţii, sigur, noi am făcut şi injecţii cu toxină botulinică, o terapie general agreată în acest domeniu, dar eu cred că cel mai bine şi mai bine îi va face o cură balneară”, a conchis medicul Gelu Onose.

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...