Un tânăr de 19 ani din Iași și-a UCIS tatăl în bătaie, după un scandal în familie. „Vă omor pe toți, m-am săturat de voi!”
Un scandal în familie s-a transformat într-o tragedie, într-un sat din județul Iași. Un tânăr de 19 ani, supărat că sora lui a fost dată afară din casă, și-a ucis tatăl în bătaie, potrivit procurorilor. Băiatul a fost reținut pentru omor.
Scandalul a izbucnit luni seară, în comuna ieșeană Popești. Potrivit anchetatorilor, victima – un bărbat în vârstă de 50 de ani – băuse foarte mult și devenise agresiv, iar la un moment dat a început să se certe cu fiul său.
Acesta a ripostat și, extrem de furios, l-a lovit pe tatăl lui cu o bâtă din lemn, amenințându-i apoi și pe cei din jur.
„Striga în gura mare «vă omor pe toți, m-am săturat de voi și mâine dimineață toți sunteți în sicriu». De față cu Poliția”, a spus o vecină.
Scandalul a pornit după ce bărbatul ar fi gonit-o de acasă pe fiica cea mare, cu un copil mic în brațe. Aceasta voia să se refugieze în casa părintească, după o ceartă cu părinții soțului.
„Era să bage cuțitul în dânsul (tatăl său-n.r.). Eram de față când o sărit cu furca și cuțitul. A venit și Poliția aici și a zis lui tata să se potolească. Nu știu ce a avut, dar a făcut mai rău, a sărit la bătaie la frate-miu”, a declarat fiica bărbatului, pentru Știrile Pro TV.
Cearta ar fi pornit după ce tatăl suspectului a gonit-o de acasă pe sora lui mai mare, cu un copil în brațe. Femeia voia să se refugieze în casa părintească, după o ceartă cu părinții soțului. Iar băiatul nu a putut să treacă peste decizia tatălui său.
„I-a aplicat (…) multiple lovituri în zona capului și a spatelui, cauzându-i diverse leziuni craniene ce au determinat decesul victimei. Ulterior a manifestat o atitudine de recunoaștere și regret față de aceasta”, a precizat Țocu-Radu Cătălin, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Tânărul a fost reținut pentru omor și urmează să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă cel puțin 10 ani de închisoare.