Un tânăr de 23 de ani din Mureș a înjunghiat mortal un bărbat de 55 de ani, fără vreun motiv. Victima a murit la scurt timp

Publicat: 21 10. 2024, 16:24

This browser does not support the video element.

Un bărbat de 55 de ani a fost înjunghiat în plină stradă, într-un oraș din Mureș aparent fără niciun motiv. Autorul este un tânăr în vârstă de 23 de ani. Imediat după atac, agresorul s-a făcut nevăzut. A fost prins însă de polițiști la scurt timp și dus la audieri.

Scenele de groază au avut loc într-un cartier din orașul mureșean Iernut. Aparent, fără niciun motiv, un tânăr de 23 de ani a ieșit dintr-un bloc și s-a năpustit cu violență la primul trecător apărut în cale, pe care l-a înjunghiat pur și simplu. În zonă erau, în acel moment, o vecină și un prieten al agresorului.

„Am auzit un domn că strigă: ajutor! Ajutor! Lasă-mă-n pace. Și am văzut că aleargă peste drum. Și el după domnul. Atunci am intervenit eu și cu doamna cu care stăteam de povești. Atunci, i-am zis: Stefan, lasă-l pe domnul în pace! Apoi el a fugit. Am văzut că domnului îi curgea sânge și a zis: sunați repede la 112 că sunt înjunghiat.”, a spus prietenul agresorului.

„Venea de la fiică-sa am înțeles, că venea la ea în vizită, și l-a atacat. L-o fi confundat cu cineva, aici pe lângă mașină.”, a spus o femeie.

A băut înainte de a ataca

Amicul agresorului susține că acesta a băut câteva pahare de vin înainte să atace la întâmplare. El mai spune că tânărul de 23 de ani nu era agresiv și nu înțelege cum s-a ajuns la crimă.

”Pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 23 de ani din Bogata ar fi înjunghiat în mod spontan un alt bărbat de 55 de ani, în zona inimii.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

Oamenii din zona în care a avut loc crima nu-și pot explica cum s-a întâmplat așa ceva. Ei spun că victima era un om bun, care nu a supărat pe nimeni. Atacul a fost extrem de violent, susțin medicii care au ajuns la fața locului și care nu au avut cum să-l salveze pe bărbat, în ciuda manevrelor de resuscitare începute imediat. Tânărul a fost prins la scurt timp de polițiști, la un magazin din apropoiere. A fost dus la audieri și apoi reținut. Cel mai probabil, el va fi arestat pentru 30 de zile.

CITEȘTE ȘI:

CRIMĂ șocantă urmată de sinucidere la Brașov: „Vecina de la parter a auzit când femeia a strigat după ajutor”

Casa în care a fost UCIS omul de afaceri Adrian Kreiner, scoasă la vânzare. Cum arată și cât costă reședința în care a avut loc crima