Prima pagină » Actualitate » Un tribunal din Moscova respinge CEREREA DE ELIBERARE a lui Evan Gershkovich, jurnalist Wall Street Journal acuzat de spionaj

Un tribunal din Moscova respinge CEREREA DE ELIBERARE a lui Evan Gershkovich, jurnalist Wall Street Journal acuzat de spionaj

Un tribunal din Moscova respinge CEREREA DE ELIBERARE a lui Evan Gershkovich, jurnalist Wall Street Journal acuzat de spionaj

De la încheierea Războiului Rece și până astăzi, Evan Gershkovich – 31 de ani – este primul jurnalist american arestat în Rusia pentru spionaj. Corespondent al biroului de la Moscova al publicației Wall Street Journal, acesta acoperea subiectele legate de războiul din Ucraina.

Tribunalul districtual Lefortovo a decis, luna trecută, să prelungească arestarea preventivă a lui Gershkovich până pe 30 august, într-o ședință cu ușile închise.

Încă nu a fost stabilită o dată pentru procesul său, iar un tribunal din Moscova a decis – joi, 22 iunie 2023 – să mențină decizia Tribunalului Districtual Lefortovo, potrivit  RIA Novosti. Dacă va fi găsit vinovat, jurnalistul Wall Street Journal riscă o condamnare de 20 de ani de închisoare.

”Instanța a luat în considerare plângerea formulată de apărarea lui Gershkovich împotriva deciziei de prelungire a detenției sale și a hotărât că decizia inițială trebuie lăsată neschimbată și plângerea apărării inculpatului respinsă”, a spus judecătorul.

Acum sunt doar două instituții care contează: Vladimir Putin și FSB. Ei decid acum, în exclusivitate, cine va fi următoarea țintă și care este următoarea prioritate, fie că este vorba de a da o lecție Wall Street Journal și mass-mediei americane în ansamblu, să trimită un mesaj tuturor corespondenților străini care lucrează încă în Rusia sau pentru a începe adunarea unui grup de ostatici care poate fi folosit în cele din urmă pentru a aranja schimburi pentru spionii ruși care au fost arestați în Occident”

Cercetătorul Andrei Soldatov (CEPA – Center for European Policy Analysis)

FSB: ”Gershkovich colecta informații clasificate”

Serviciul Federal de Securitate (FSB) a transmis, în data de 30 martie 2023, că l-a reținut pe Evan Gershkovich în orașul Ekaterinburg, în timp ce ar fi încercat să obțină informații clasificate.

”Gershkovich colecta informații clasificate despre activitățile uneia dintre întreprinderile complexului militar industrial rus”, au precizat reprezentanții FSB.

Lynne Tracy, ambasadorul SUA la Moscova, a declarat că respingerea recursului constituie o mare dezamăgire, iar jurnalistul este reținut pe nedrept.

”Am fost extrem de dezamăgiți de respingerea cererii sale de eliberare. În ciuda afirmațiilor publice ale oficialilor ruși cu privire la activitățile lui Evan, permiteți-mi să reiterez poziția fermă a guvernului SUA: acuzațiile împotriva lui sunt fără temei. Este un jurnalist nevinovat, care desfășura activități jurnalistice și a fost reținut pe nedrept”, a spus ambasadorul SUA la Moscova, Lynne Tracy , adresându-se jurnaliştilor aflați în faţa tribunalului.


Citește și:

Dinu Gheorghe, consilier local PNL: ”Dezamăgitoarea Clotilde Armand pune în PERICOL siguranța copiilor din sector, ce plan distructiv mai are?”

EXCLUSIV | Producția de tehnică militară a intrat ”la apă”? Președintele ASIAA: ”România a primit ordinul să tragă frâna de mână!”

ANALIZĂ | Politologul Andrei Kolesnikov, despre șeful mercenarilor Wagner: ”Este nevoie doar de un semn al lui Putin pentru ca Prigojin să dispară!”

Noul PROCES intentat lui Alexei Navalnîi începe luni, 19 iunie: ”Se va desfășura cu ușile închise, fără accesul presei. Ne luptăm cu Putin din 2011!”

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și