Un veteran de război a fost decorat de Angel Tîlvăr la împlinirea vârstei de 102 ani
Generalul în retragere Octavian Leru, veteran în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost decorat de ministrul Apărării, cu ocazia împlinirii vârstei de 102 ani. ”Sunt onorat” a declarat Angel Tîlvăr.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr l-a decorat pe veteranul de război, general în retragere, amintind sacrificiile pe care acesta le-a făcut pe timp de război.
- Sursă Foto: Angel Tîlvăr Facebook
”Sunt onorat că am putut să îi transmit admirația și prețuirea mea generalului în retragere Octavian Leru, la împlinirea a 102 ani.
Veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial sunt cei mai dragi și respectați membri ai familiei noastre, familia Armatei României.
Le datorăm recunoștință pentru curajul și patriotismul cu care și-au făcut datoria în cele mai grele misiuni care pot fi încredințate unui militar, pe front” a transmis ministrul Apărării.
- Sursă Foto: Angel Tîlvăr Facebook
Angel Tîlvăr a vorbit și despre moștenirea patriotismului pe care acești veterani de război o dăruiesc următoarelor generații:
”Sacrificiile pe care le-au făcut în război și, mai ales, demnitatea cu care au trăit după întoarcerea acasă, tot cu gândul la Patrie, trebuie să fie exemple și modele pentru noi, generațiile care le ducem mai departe moștenirea” a menționat ministrul pe Facebook.
Citește și: