Unde a fost GĂSIT un băiat de 13 ani din Sighişoara, care dispăruse miercuri de acasă, după ce s-a apelat la serviciul Alertă Răpire Copil

Publicat: 29 08. 2024, 23:39
Actualizat: 29 08. 2024, 23:42
FOTO - Caracter ilustrativ

Un băiat de 13 ani din Sighişoara, care a plecat de acasă în urmă cu o seară şi nu s-a mai întors, a fost găsit în podul unei case părăsite din oraş, după ce s-a apelat la serviciul Alertă Răpire Copil.

„Au fost desfăşurate activităţi specifice pentru depistarea acestuia, minorul fiind căutat de peste 25 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, precum şi de un câine de urmă aparţinând Serviciului Criminalistic. La activităţile întreprinse pentru căutarea acestuia, au participat şi reprezentanţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, lucrători de la Salvamont Mureş, pădurari din cadrul Ocolului Silvic, fiind acordat sprijin voluntar din partea Offroad Sighişoara, cu 3 auto de teren.

De asemenea, cu sprijinul Salvamont, a fost survolat cartierul de domiciliu al minorului, cu ajutorul unei drone dotate cu camera de termoviziune. Activităţile au fost desfăşurate pe întreaga rază a municipiului Sighişoara (gară, autogară, piaţă, centre comerciale, cetate etc). Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, minorul Ciurchi Constantin a fost depistat în podul unei locuinţe părăsite din Sighişoara, urmând a fi predat familiei”, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Alerta Răpire Copil a fost recepţionată pe toate telefoanele mobile din Sighişoara şi din împrejurimi, joi, în jurul orei 11:00.

În data de 28 august, în cursul nopţii, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au fost sesizaţi că minorul ar fi plecat, în jurul orei 21:30, de la domiciliul său din Sighişoara, fără să mai revină acasă.