Unde este cel mai bine să ne adăpostim în caz de cutremur, ne explică inginer dr. Lucian Melinceanu. Mituri și adevăruri în timpul seismelor

Publicat: 05/03/2024, 08:30

Lucian Melinceanu, inginer dr., președintele Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS) a explicat, luni seară, în emisiunea „Cu Gândul la București”, unde este cel mai în siguranță să ne adăpostim în cazul unui cutremur. Specialistul spune să nu fugim pe scări în timpul unui seism, iar dacă locuința se mișcă, sau pârâie, în timpul unui cutremur, asta ar fi de bine.

„Din ce știu eu, și nu este legendă, este că, din păcate, Toma Caragiu a murit pe scări. Scările rămân zona cea mai flexibilă (…)

Noi proiectăm clădirile tocmai ca ele să disipeze energie. Și ele disipă energie mișcându-se. Atât timp cât o clădire încă se mișcă, eu zic că este de bine. Dacă ar fi să spun totul pentru populația civilă într-o singură frază ar fi: atât timp cât ești în casă și se mișcă, chiar dacă este disconfortul psihic, chiar dacă pârâie, chiar dacă trosnește, este de bine. Nu este deloc o idee bună să o iei la fugă pe scări. Când planșeele se mișcă diferențiat unele față de altele, acolo este cea mai mare vulnerabilitate”, a declarat inginerul Lucian Melinceanu în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Specialistul a explicat apoi unde este cel mai bine să stăm atunci când un seism ne surprinde într-o casă / apartament sau la birou.

Inginer constructor: „În ziua de azi, ideea de a sta sub tocul ușii, cea mai proastă”

„Eu aș insista să scăpăm de aceste legende, cu tot felul de cutii. În ceea ce privește statul sub grinzi, pentru toate clădirile mai vechi de 1970- 1960, care încă se mai făceau cu planșee de lemn, soluția de a sta sub tocul ușii era salvatoare. Numai că ponderea s-a schimbat foarte mult. În ziua de azi, ideea de a sta sub tocul ușii este de cele mai multe ori cea mai proastă idee. Feriți-vă de elementele care cedează casant, în special sticlă. Este mai complicat, însă, este pentru interesul tuturor: identificați dacă se poate, la nivelul apartamentului, sau al biroului unde lucrați, cel mai semnificativ element vertical de rezistență. Dacă, de exemplu, construcția are prevăzuți pereți din beton armat, acolo vă puteți adăposti. Dacă are stâlpi de diferite dimensiuni, căutați stâlpul cel mai solid”, a explicat ing. dr. Lucian Melinceanu.

Întreaga emisiune despre cutremurul din 1977 poate fi vizionată AICI:

Luni, 4 martie, s-au împlinit 47 de ani de la cutremurul devastator din 1977, în urma căruia au murit peste 1500 de persoane, printre care și mari artiști, precum Toma Caragiu sau Doina Badea. Din nefericire, Bucureștiul este în prezent și mai vulnerabil în fața unui seism de magnitudine mare, precum cel din 1977, iar autoritățile nu făcut nimic în ultimii 34 de ani pentru a pune în siguranță clădirile vulnerabile.

Date generale despre marele cutremur din 1977:

  • Cutremurul din 4 martie 1977, produs la ora 21.21, a avut o magnitudine Mw (magnitudine-moment) de 7,4.
  • Seismul s-a produs la o adâncime de 94 km;
  • Cutremurul a provocat cele mai mari pagube produse de un fenomen natural din istoria României: la nivel naţional 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa (1.424 în Bucureşti) şi 11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în Bucureşti);
  • Un număr de 32 de clădiri de înălţime mare sau medie s-au prăbuşit în Capitală, 32.900 de locuinţe au fost grav avariate la nivel naţional, aproximativ 200.000 de oameni fiind direct afectaţi.

Actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreaţa Doina Badea, scriitorul Alexandru Ivasiuc, poetul A.E. Baconsky se numără printre cei care au murit în cutremurul din 1977.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Ordinul criminal al lui Ceaușescu dat la patru luni după cutremurul din 1977. ”A doua zi s-a curățat tot și s-au plantat panseluțe. Acei oameni au fost îngropați de vii”. De ce minciunile dictatorului încă pot face victime în centrul Capitalei la un seism peste 7   

Ce au învățat românii, la 47 de ani de la cutremurul din 1977: Doar 20% din locuințe sunt asigurate în caz de dezastru

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor