Mama Elodiei Ghinescu a declarat că ea știe unde locuiește Cristian Cioacă. Fostul polițist a fost eliberat condiționat pe data de 22 august 2023, cu cinci ani mai devreme, în baza deciziei Tribunalului Argeș, iar din acel moment nu a mai fost găsit.
Mama Elodiei Ghinescu a declarat că fostul ei ginere se ascunde în casa mamei sau surorii sale. Este vorba de locuințe pe care familia lui Cristian Cioacă le deține în județul Argeș.
Cioacă a spus, la ieșirea din penitenciar, că nu știe ce va face în viitor, unde va lucra sau unde va locui. De asemenea, fostul polițist a susținut că ziua eliberării reprezintă pentru el prima zi din restul vieții sale. Cioacă nu a mai fost văzut din acel moment.
Mama Elodiei este convinsă că fostul ei ginere se ascunde în casele rudelor sale. Emilia Ghinescu a subliniat că mama lui Cioacă ținea foarte mult la acesta. Mama fostului polițist nu a fost prezentă niciodată la proces.
„Probabil că îl ascund maică-sa sau sora lui, în caselor lor de la Albota sau de la Uda, din județul Argeș. S-o fi dus noaptea la ele, casele sunt, pe acolo, cam răzlețe, e posibil să fie ascuns acolo. Sunt convinsă că este cu mama lui.
Cu trei zile înainte de dispariția Elodiei, mama lui Cioacă mi-a și zis că fiica mea o să mănânce o bătaie soră cu moartea și că nu ar vrea să fie în locul ei. Mama lui Cristian Cioacă nu a apărut niciodată la proces. Păi, ce mamă ești tu? Este pe lângă ea și acum, unde altundeva să stea?”, a spus Emilia Ghinescu.
Mama Elodiei a explicat că apartamentul în care au locuit fiica sa și fostul ginere a fost luat de bancă. Cristian Cioacă nu a mai plătit ratele pentu locuință. Emilia Ghinescu crede că fostului ei ginere îi este frică să iasă în public pentru că va fi judecat de oameni.
Mai mult decât atât, mama Elodiei a mai spus că fostul ginere a sunat-o abia la un an de la dispariția fiice sale. În acel moment, Cristian Cioacă plângea și susținea că nimeni nu o va mai vedea pe Elodia Ghinescu nici în viață și nici moartă.
„Cioacă are un psihic bun, n-a zis nimic ce s-a întâmplat cu Elodia. Știe să gândească cum trebuie. Este aproape de crima perfectă. I-am spus Elodiei să nu-l ia de bărbat.
Am făcut șase ani de psihologie, pentru că am fost cadru didactic, și mi-am dat seama de caracterul lui. Avea și un râs tare enervant”, a mai declarat Emilia Ghinescu.
Mama Elodiei a mers de mai multe ori la casele familiei lui Cioacă din Albota, o comună din județul Argeș. Femeia a fost acolo pentru a-și vedea nepotul. Emilia a povestit că fiul Elodiei nu are cele mai bune condiții de trai în acel loc. Băiatul dormea pe o pătură veche.
„Am și plâns când l-am văzut așa. I-am cumpărat un set de lenjerie de pat. Nu mă primeau în casă, spuneau că din cauza mea este Cioacă la închisoare. Aruncam dulciurile pentru nepot peste gard, căci nu răspundeau la poartă.
La țară cărau apă cu butoaiele. Și-or fi făcut îmbunătățiri, între timp, nu mai știu. Oricum, e mai bine la țară, decât la pușcărie!”, a mai spus mama Elodiei pentru Playtech.ro.