Unde vrea Piedone să facă un parc suprateran, peste carosabil, în sectorul 5 / GALERIE FOTO
Primăria sectorului 5 din Capitală, condusă de Cristian Popescu Piedone, a lansat în dezbatere publică mai multe proiecte, printre care realizarea unui parc suprateran, construirea unei parcări precum și modernizarea Parcului Sebastian.
Potrivit proiectelor lansate în dezbatere publică, parcul suprateran, care ar urma să fie suspendat peste carosabil, ar urma să fie amplasat pe Calea Rahovei, între şoseaua Alexandriei şi strada Mihail Sebastian. „Lungimea totală a parcului va fi de aproape 2,4 kilometri. Acesta ar urma să fie realizat în termen de 18 luni din fonduri europene”, potrivit proiectului.
În ceea ce privește modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Sebastian, aceasta presupune și construirea unor parcări subterane şi supraterane, dar și a unei clădiri multifuncţionale şi amenajarea peisagistică a parcului. Prin această iniţiativă ar fi create peste 1.100 de noi locuri de parcare, a menţionat Primăria Sectorului 5 pe Facebook.
„Clădirea multifuncțională ar urma să aibă bazin de înot acoperit”
„Clădirea multifuncțională ar urma să aibă bazin de înot acoperit, bistro, cafenea, sală de fitness, spații multifuncționale și spații administrative.
Tasee de mountain-bike în parc
Modernizarea arhitecturală și peisagistică a Parcului Sebastian ar urma să schimbe semnificativ aspectul zonei. Amenajarea peisagistică va fi realizată cu pământul excavat și se vor crea movile artificiale. De asemenea, proiectul presupune amenajarea unor trasee de mountain-bike, skateboard și a mai multor terenuri de sport”, este anunțul primăriei.