Prima pagină » Actualitate » Unii consumatori riscă să plătească facturi mai mari la gaze si electricitate, după 1 ianuarie 2023. Care este motivul

Unii consumatori riscă să plătească facturi mai mari la gaze si electricitate, după 1 ianuarie 2023. Care este motivul

Unii consumatori riscă să plătească facturi mai mari la gaze si electricitate, după 1 ianuarie 2023. Care este motivul
Sursa FOTO - caracter ilustrativ: Pixabay

Pe 1 ianuarie 2023 intră în vigoare legea care vine cu noi măsuri de protejare a consumatorilor de gaze și energie electrică și aduce o nouă construcție a modului în care se aplică plafonarea.

O modificare importantă a legii, însă, o reprezintă faptul că plafonarea prețului se va aplica doar la locuința de reședință/domiciliul titularului de contract, iar unii consumatori vor fi nevoiți să facă o cerere pentru a beneficia de plafonare.

Astfel, consumatorii vor achita pentru locuința de reședință/domiciliu, un preț plafonat cu TVA inclus:

– la gaze de 0,31 lei/kWh,

– la energie electrică în funcție de consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 sau în funcție de consumul lunar realizat anul acesta:

  • 0,68 lei/KWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă până în 100 kWh (de precizat că această prevedere se aplică retroactiv de la 1 septembrie 2022)
  • 0,68 lei/kWh, în cazul clienţilor casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat;
  • 0,68 lei/kWh, în cazul clienţilor casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, pentru întreg consumul realizat;
  • 0,68 lei/kWh, în cazul clienților casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respective 26 ani în cazul în care urmează o formă de învațământ, pentru întreg consumul realizat
  • 0,8 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă între 100.01 și 255 kWh diferența peste 255,01 kWh se achită la nivelul prețului din contract sau a prețului mediu de achiziție a furnizorului (de precizat că această prevedere se aplică retroactiv de la 1 septembrie 2022),
  • 0,8 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă între 100.01 și 255 kWh diferența peste 255,01 kWh se achită la un preț de 1,3 lei/kWh de al data de 1 ianuarie 2023
  • 1,3 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă peste 300 kWh de al data de 1 ianuarie 2023
  • prețul din contract pentru orice altă locuință în afara celei de reședință/domiciliu.

„Consumatorul trebuie să realizeze obligatoriu o cerere și o declaraţie pe propria răspundere care trebuie să fie înaintată către furnizor. De precizat că pretul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate. Având în vedere că această lege încă nu este promulgată și publicată în MO, dar și faptul că ne găsim în preajma sărbătorilor de iarnă, când oamenii au alte preocupări, se va ajunge în situația în care mulți dintre consumatori nu vor trimite cererile specificate în lege către furnizori ceea ce va face ca cel puțin în luna ianuarie și februarie 2023, mulți consumatori să nu beneficieze de aceste avantaje prevăzute de lege. Este posibil ca această întârziere în publicarea legii în MO să nu fie chiar întâmplătoare, deoarece până la apariția legii nu se poate realiza o astfel de cerere”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Potrivit acestuia, clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu poate beneficia de prețul plafonat prevăzut de lege o singură dată… fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum și va beneficia de preț plafonat doar de la începutul lunii următoare.

„În România există multe situații în care contractele de vânzare-cumpărare gaze și energie electrică sunt rămase pe foști proprietari care au vândut locuința, dar noul proprietar nu și-a schimbat contractul, sunt multe cazuri în care nu s-au realizat succesiuni sau sunt situații în care românii au mai multe locuințe închiriate. În toate situațiile de acest gen facturile la gaze și electricitate, care vor veni din luna ianuarie 2023, vor aduce creșteri enorme ale valorii facturii (o creștere de până la 4 ori)”, a precizat expertul în energie.

Exemple de calcul pentru câteva cazuri prezentate de clienți:

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele