Prima pagină » Actualitate » Unul dintre cei mai sângeroși criminali în serie din România ar putea fi ELIBERAT. Este poreclit „al doilea Rîmaru”

Unul dintre cei mai sângeroși criminali în serie din România ar putea fi ELIBERAT. Este poreclit „al doilea Rîmaru”

Unul dintre cei mai sângeroși criminali în serie din România ar putea fi ELIBERAT. Este poreclit „al doilea Rîmaru”
Unul dintre cei mai sângeroși criminali în serie din România ar putea fi eliberat. Este poreclit „al doilea Rîmaru”

Iulian Țigănilă, unul dintre cei mai feroce criminali în serie ai României, ar putea ieși curând din penitenciar, după ce o instanță i-a comutat pedeapsa pe viață, înlocuind-o cu o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Cunoscut drept „al doilea Rîmaru”, Țigănilă, în vârstă de 61 de ani, este originar din județul Argeș, iar în 2015 a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă.

Mai mult, el mai avea deja două sentințe anterioare, tot pentru crimă.

Deși a fost condamnat doar pentru trei fapte, el e suspectat că ar fi omorât patru sau chiar șapte oameni, la sfârșitul anilor ’90, pentru a-i jefui.

El se află în închisoare din 2000 și de-a lungul timpului a tot încercat să convingă instanțele să îl elibereze condiționat. Acum, Tribunalul București i-a înlocuit pedeapsa pe viață cu una de 25 de ani de închisoare, notează Digi24.

Procurorii au lucrat 15 ani la caz

Pentru că deja a ispășit partea de pedeapsă care îi permite să ceară eliberarea condiționată, Țigănilă ar putea ieși curând din închisoare, însă sentința Tribunalului București nu este definitivă, putând fi schimbată de magistrații Curții de Apel.

Victimele acestuia erau, în general, persoane care locuiau singure și consumau alcool. S-a apropiat de acestea ademenindu-le cu băutură, le-a jefuit, iar în unele cazuri chiar le-a vândut casele, iar apoi le-a ucis, arată presa locală.

Deși a susținut întotdeauna că este nevinovat, Țigănilă a fost dat de gol de un complice.

Sursa foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit