Prima pagină » Actualitate » UPDATE| Principalul suspect în cazul dublei crime din Iaşi, adus în ţară. Ahmed Sami urmează să fie audiat

UPDATE| Principalul suspect în cazul dublei crime din Iaşi, adus în ţară. Ahmed Sami urmează să fie audiat

Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect în cazul uciderii celor doi tineri din Iași, a fost adus, miercuri, în România. Surse judiciare au precizat pentru Gândul că studentul a aterizat puțin după ora 18.00 pe Aeroportul Otopeni din București.

Acesta va pleca spre Iași însoțit de o echipă de polițiști români și va fi adus la Tribunalul Iași pentru confirmarea mandatului de arestare, potrivit procedurii.

O escortă a Poliției Române a preluat din Italia și a adus în țară, un bărbat, de 20 de ani, care se sustrăgea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis împotriva sa, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Italia, o escortă a Poliției Române a efectuat, la data de 22 decembrie a.c., o misiune de preluare, a unui bărbat, de 20 de ani”, transmite, miercuri seara, Poliția Română.

Foto: captură video TV

Ahmed Sami El Bourkadi a fost prins și reținut în 14 decembrie, de polițiștii italieni, la Roma. În așteptarea extrădării, procurorii ieșeni au făcut în aceeași zi percheziții la locuința acestuia.

Ce spune avocata tânărului

Tânărul spune că nu este vinovat, potrivit avocatei Raluca Andrei, care a fost angajată de familia tânărului.

Ea afirmă că Ahmed Sami El Bourkadi se afla în Italia într-o minivacanță și intenționa să se întoarcă în România.

„Când autoritățile italiene l-au reținut chiar era în drum spre aeroport, se îndrepta spre România. Nu a dorit să se sustragă niciun moment, iar prietena lui a și făcut dovada rezervărilor”, a declarat avocata Raluca Andrei, citată e Antena 3.

Ahmed Sami El Bourkadi ar mai fi spus că în locuință a văzut-o și pe iubita victimei, care „ar fi urcat la etaj”, iar în casă ar mai fi fost două persoane. „Victima l-a invitat să rămână peste noapte, dar trebuia să se întoarcă acasă. Nu a rămas peste noapte. A fost acolo, și-a uitat un hanorac, ulterior l-a sunat, dar nu a mai răspuns. Iubita ar fi avut o serie de probleme cu un fost iubit”, a precizat avocata.

Ahmed Sami El Bourkadi ar fi aflat de la televizor că este principalul suspect, a mai spus Raluca Andrei.

El are și o explicație pentru rana de la mână: a căzut când a luat un taxi, dar nu a precizat dacă înainte sau după ce a fost în casa celor doi tineri uciși.

Urmărit penal în România pentru dublă crimă

Tribunalul Iaşi a emis în 13 decembrie un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, pe numele lui Ahmed Sami El Bourkadi. Ulterior, el a fost dat în urmărire internațională, fiind principalul suspect pentru uciderea pe 9 decembrie a celor doi tineri, ale căror trupuri au fost descoperite în noaptea de 10 spre 11 decembrie.

Ahmed Sami El Bourkadi a mers la spital după ce ar fi comis crimele și a primit îngrijiri medicale pentru o plagă tăiată la mâna dreaptă. El le-a spus medicilor că s-a tăiat într-un geam.

În 11 decembrie, la câteva ore după ce au fost găsite cadavrele celor doi tineri în vila din Iași, Ahmed Sami El Bourkadi a mers la aeroport, de unde a plecat cu o cursă spre Roma.

Ahmed El Bourkadi este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, la secţia franceză, și era coleg cu Youssef Ajnyah, una dintre victimele ucise în vila din cartierul ieşean Moara de Vânt.

Cum au fost ucişi studentul la Medicină și prietena lui

Ahmed Sami, în vârstă de 25 de ani, și prietena lui Ioana Vanesa, de 23 de ani, au fost uciși, pe 9 decembrie, cu zeci de lovituri de cuțit, în vila pe care o închiriaseră şi unde se mutaseră de doar câteva săptămâni.

Studentul urma să se întâlnească, în 10 decembrie, cu familia, la Bruxelles. Văzând că nu mai ajunge, un văr al acestuia a alertat oamenii legii, care au găsit cadavrele în vila în locuiau cu chirie.

Principalul suspect îi cunoștea pe cei doi tineri. Potrivit unor surse din anchetă, după ce i-ar fi înjunghiat, Ahmed Sami El Bourkadi a plecat, dar ar fi revenit pentru a sparge un geam și a lua câteva obiecte, pentru a da impresia unui jaf.

Cătălina Bulgaru, directorul Institutului de Medicină Legală din Iaşi, a precizat, luni, într-o declație de presă, că trupurile tinerilor uciși în vila din cartierul ieșean Moarta de Vânt nu prezentau urme de incendiere.

La necropsie, medicii au găsit pe corpul tinerei 33 de lovituri de cuțit, iar pe cel al băiatului – 17, unele dintre ele rezultate din încercarea de autoapărare. Potrivit șefei IML Iași, cei doi tineri nu ar fi consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe înainte să fie înjunghiați.

Citește și