UPDATE | Război în Ucraina, ziua 655. Zelenski merge în Argentina/Anunț din Germania despre când se va termina războiul
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 10 decembrie, în ziua cu numărul 655. GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină, cu care România are cea mai lungă graniță de pe flancul estic al NATO.
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, va participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales al Argentinei, Javier Milei, a transmis Kievul.
Zelenski îl „curtează” și pe Milei
Volodimir Zelenski se află „în drum spre Argentina pentru a participa la învestirea preşedintelui nou ales, Javier Milei”. Ceremonia urmează să aibă loc în cursul zilei de duminică, 10 decembrie, a subliniat preşedinţia ucraineană, potrivit The Kyiv Independent.
Javier Milei, un outsider politic, a promis că va reforma întreaga clasă politică din Argentina. Astfel, el a câştigat alegerile la sfârşitul lui noiembrie bucurându-se de încrederea populației.
Zelenski l-a felicitat şi cei doi lideri au vorbit la telefon la scurt timp după alegerea lui Milei.
Ulterior, liderul ucrainean i-a mulţumit acestuia pentru „sprijinul său clar acordat Ucrainei”. „Ucrainenii l-au remarcat şi îl apreciază”, a scris Zelenski pe reţeaua socială X.
Biroul lui Milei a dat publicităţii o declaraţie în care se afirmă că „a fost propus ca Argentina să găzduiască un summit între Ucraina şi America Latină”.
Pe de altă parte, Rusia ar urma să fie reprezentată la ceremonia de învestire a preşedintelui argentinian de ambasadorul său la Buenos Aires, Dmitri Feoktistov.
Kremlinul „a luat act de o serie de declaraţii făcute de Javier Milei în cursul campaniei electorale”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. „Dar, ne vom concentra şi îl vom judeca în principal în legătură cu declaraţiile pe care le face după învestire”, a adăugat Peskov.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Milei pentru victoria sa, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Olaf Scholz, despre cât va dura războiul
Cancelarul german Olaf Scholz a lăsat să se înţeleagă că războiul din Ucraina ar putea dura până în 2025. Totodată, el a garantat sprijinul Germaniei, care, a spus el, ar putea fi sporit „dacă alţi aliaţi ezită”.
„Nu, acest război probabil nu se va încheia atât de repede pe cât ne-am dori noi”, a declarat Scholz în discursul său de la congresul Partidului Social Democrat (SPD), care a avut loc la Berlin. „De aceea trebuie să putem continua să facem ceea ce facem acum (n.r. – sprijinirea Ucrainei), anul acesta, anul viitor şi următorul”, a adăugat el.
Scholz a recunoscut că pentru Germania reprezintă „o mare provocare financiară”, dar s-a angajat, „cu deplină claritate”, să sprijine în continuare Ucraina în conflictulcu Rusia cu mijloace financiare şi livrări de armament.
„Nu vrem să trăim într-o lume în care o ţară mare domină şi decide ce se întâmplă într-o altă ţară mică vecină. Vrem ca ţările mici să nu se teamă de vecinii lor mari. În asta constă pacea şi securitatea în Europa” – Olaf Scholz
El a amintit că Germania este al doilea cel mai mare contributor la acest obiectiv, după Statele Unite, şi a remarcat că, „dacă alţii ezită, contribuţia noastră ar putea fi şi mai mare”.
Săptămâna aceasta, republicanii au blocat în Senatul Statelor Unite un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari, despre care Kievul spune că este crucial pentru apărarea ţării.
Încă un monument sovietic înlăturat la Kiev
Oficialii ucraineni continuă campania de înlăturare a monumentelor din epoca sovietică. Autoritățile de la Kiev au demontat statuia unui comandant al Armatei Roșii de pe un bulevard central din oraș, scrie Reuters.
Ucraina și-a dublat eforturile de a șterge toate urmele dominației rusești în contextul conflictului cu Rusia.
Sâmbătă, 9 decembrie, muncitorii au ridicat de pe soclu statuia uriașă a lui Mykola Shchors, un comandant sovietic. Structura a ocupat un loc proeminent pe o arteră centrală care poartă numele poetului național al Ucrainei. Statuia va fi mutată într-un muzeu.
Autoritățile din portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, au demontat anul trecut o statuie proeminentă a Ecaterinei cea Mare, după o campanie de luni de zile a activiștilor.
Mii de străzi și așezări ucrainene au fost, de asemenea, redenumite în ultimii ani, ca parte a unei campanii lansate după 2014.