Alexandru Pânișoară, după amânarea judecării la CAB a recursului privind anularea PUG: ”Prietenii lui Nicușor Dan PERPETUEAZĂ această anomalie”
Alexandru Pânișoară – urbanist și președinte al Asociației pentru Dreptul Urbanismului – explică ”metoda” prin care, în numele apărării spațiilor verzi ale Capitalei, Asociația Eco Civica a reușit să amâne judecarea recursului privind anularea Planului Urbanistic General (PUG) al Capitalei.
Într-o postare de pe pagina sa de Facebook, Alexandru Pânișoară menționează că ieri, 15 decembrie 2022, era fixat termenul pentru judecarea recursului în această speță, numai că sentința a fost amânată pentru data de 2 februarie 2023, iar scenariul îl are ca personaj principal pe un reprezentant al Asociației Eco Civica, ”vârf de lance a lui Nicușor Dan”.
”Această Asociație (n.red. – Eco Civica), prin persoana domnului Trifu, este un aprig apărător al spațiilor verzi. Foarte frumos și de apreciat. Doar că, în realitate, printre câteva acțiuni care să creeze această aparență a interesului pentru spațiile verzi, Asociația Eco Civica, prin persoana domnului Dan Trifu, face acțiuni prin care urmărește doar să faulteze, să blocheze sau să tergiverseze. Mai precis, Domnul Trifu este frecvent implicat în dosare foarte controversate sub pretextul apărării spațiului verde.
Mai mult, este vârful de lance al lui Nicușor Dan, prieteni foarte apropiați, acționând frecvent la comanda acestuia. Asociația Eco Civica primește sponsorizări de la Primăria Capitală de când Nicușor este Primar General”, a notat președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului.
”Dan Trifu este vicepreședintele (cred) Asociației Eco Civica. Atât de asumat este acest om în ceea ce face, că nu se poate verifica pe site-ul asociației calitatea sa reală și nici nu a fost vreodată președinte, deși este, practic, una cu asociația…”
Alexandru Pânișoară
”Această documentație trebuia anulată din prima ei zi de aprobare”
Potrivit urbanistului Alexandru Pânișoară, documentația PUG care reglementează urbanistic Bucureștiul, de 22 de ani, este ”profund nelegală”.
Acesta precizează că această documentație ”trebuia să fie anulată din prima ei zi de aprobare”, din cauză că nu nue are ”8 avize fundamentale”. Totuși, sunt premise ”derogări peste derogări”, iar reprezentantul Eco Civica, la Curtea de Apel, a depus ”o cerere de intervenție accesorie ca să apere PUG-ul”, cee ace a avut ca rezultat o nouă amânare.
”Însă postarea de astăzi este despre cum domnul Trifu a găsit să se folosească de o procedură judiciară ca să tergiverseze judecarea Planului Urbanistic General. Această documentație care reglementează urbanistic Bucureștiul de 22 de ani, este profund nelegală (am mai vorbit despre asta) neavând 8 avize fundamentale (Mediu, Apele Române, Cadastru și Agricultură, Sănătate etc.) și în care s-a făcut un fals grosolan.
Deși această documentație trebuia anulată din prima ei zi de aprobare, e în vigoare de 22 de ani, Bucureștiul fiind dezvoltat haotic din cauza acestei reglementări care a permis derogări peste derogări. În orice caz, domnul Trifu a venit la termenul de ieri de la Curtea de Apel în care trebuia să se judece recursul privind anularea PUG și a depus și el o cerere de intervenție accesorie ca să apere PUG-ul, motiv pentru care instanța a fost nevoită să dea termen pentru 2 februarie 2023.
Pe lângă că, în mod evident, a făcut asta ca să tergiverseze, pentru că putea introduce acțiunea cu multe luni înainte astfel încât să se judece ieri dosarul, a ales să o facă la termen ca să se amâne în mod intenționat”, acuză Alexandru Pânișoară.
”Toți sunt experți în urbanism și mediu, deși nu au nici cea mai mică pregătire teoretică în materie”
În finalul postării sale, Alexandru Pânișoară îl acuză pe reprezentantul Eco Civica, Dan Trifu, că apără ”o documentație nelegală” care nu face altceva decât să faciliteze ”dezvoltarea haotică” a Capitalei.
În același timp, președintele ADU punctează că ”prietenii” lui Nicușor Dan ”nu au nici cea mai mică pregătire teoretică în materie” (n.red. – de urbanism), intenția acestora nefiind decât aceea de a ”perpetua” o ”anomalie” – Planul Urbanistic General al Capitalei – care are deja o vârstă de peste două decenii.
”Domnul Trifu vine și apără o documentație nelegală și a cărei încă existență permite dezvoltarea haotică a Bucureștiului. Da, dezvoltarea haotică, pentru PUZ-urile de parcelă și orice alte PUZ-uri legale sau nelegale s-au putut aproba pentru că prin PUG nu este interzis acest lucru (prin PUG putându-se interzice derogările):
Aceștia sunt prietenii lui Nicușor Dan, cei „real” interesați de corectarea nelegalităților și a dezvoltării haotice din București. Toți sunt experți în urbanism și mediu, deși nu au nici cea mai mică pregătire teoretică în materie.
Niciunul nu are nici cea mai mică intenție să rezolve probleme sistemice și să îndrepte lucrurile, doar blochează, faultează, tergiversează și fac orice le stă în putință să perpetueze această anomalie în care suntem de 22 de ani”, concluzionează președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului.
Citește și:
- EXCLUSIV | ”Regele basculantelor” a intrat în panică după dezvăluirile Gândul! A dat ”ordin pe unitate” ca mașinile să fie încărcate la tonaj legal, până trece ”vijelia”. Noi detalii explozive!
- EXCLUSIV | Nicușor Dan anunță o nouă ”victorie” în instanță, dar este contrazis de surse din administrație: ”Din minciună în minciună, până la eșecul final”/ ”Ori nu a citit cu atenție, ori nu înțelege”
- EXCLUSIV | Cum a devenit milionarul ”Radu de la Binar” unul dintre cei mai dinamici transportatori din România cu ajutorul nașului de la Autoritatea Rutieră și al nașei de la Consiliul Concurenței: ”Rup șoselele cu basculantele din dotare, la supratonaj”
- EXCLUSIV | Clotilde Armand, contract de 45.000 de euro pentru o firmă în care un membru USR este acționar. Platforma online pentru voucherele anticriză, ”câștigată” în doar 34 de minute: ”Această atribuire directă miroase puternic a impostură și a cumetrie!”
- EXCLUSIV | Cum vrea „Tripleta” Ludovic Orban – Adrian Criț – Valer Blidar să pună pe șine tramvaiele controversate de la Astra. Totul, sub nasul lui Nicușor Dan!