Urșii care atacă oamenii ar putea fi imediat eliminați, arată un proiect de lege al Ministerului Mediului
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, joi, elaborarea unui proiect de ordin prin care se propune eliminarea „imediată” a exemplarelor de urs brun care atacă omul.
„Pe 22 septembrie, am publicat un nou proiect de ordin de ministru prin care propunem eliminarea imediată a exemplarelor de urs brun care atacă om, pentru că este de nepermis ca, în cazul în care viaţa umană este pusă în pericol, în momentul în care s-a produs deja un incident de genul acesta, să se mai aştepte săptămâni întregi până la aprobarea derogării”, a spus ministrul, într-un mesaj transmis la Sinaia.
Potrivit ministrului Mediului, numai puțin de 12 state europene au cerut ferm modificarea legislaţiei europene în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de urs brun şi lup.
„Sunt 12 state europene care au cerut răspicat, concret, modificarea Directivei habitate în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de lupi şi de urşi bruni, pentru că sunt 12 state membre unde aceste carnivore mari generează conflicte din ce în ce mai multe în relaţia cu populaţia din aceste ţări, în relaţia cu fermierii, în ceea ce priveşte relaţia om-urs, în relaţia om-lup sau acele pagube care împing înainte aceste propuneri, aceste măsuri care trebuie să fie luate la nivel european”, a declarat Tanczos Barna.
Ministrul spune că se vor găsi soluţii pentru reducerea atacurilor urșilor, care în ultima vreme nu se mai tem să coboare în orașe pentru a căuta de mâncare.
„Ministerul, pentru prima dată, plăteşte la zi toate despăgubirile pentru a reduce şi presiunea cealaltă, cea la adresa fermierilor care sunt afectaţi de atacurile de urs, de pagubele create de aceste animale sălbatice. Trebuie să ajungem înapoi într-o situaţie de echilibru şi ministerul lucrează la acest lucru. Suntem convinşi că vom găsi soluţii prin care vom putea reduce efectele, vom reduce numărul de atacuri, vom reduce numărul de conflicte dintre om şi urs”, a afirmat Barna
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat, la Sinaia, campania media de informare şi conştientizare a publicului larg cu privire la conservarea populaţiei de urs brun din România, potrivit site-ul Ministerului.