După cel mai recent NAUFRAGIU din Marea Mediterană, soldat cu aproape 60 de morți, Ursula von der Leyen a cerut o „dublare a eforturilor în reforma europeană a dreptului la azil”
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut – duminică – progrese în reforma azilului în Uniunea Europeană, după ce aproape 60 de migranți au murit într-un naufragiu în largul Italiei.
După ce a descris moartea acestor migranți, într-un mesaj postat pe Twitter, drept o „tragedie” și a spus că este „profund întristată”, Von der Leyden a cerut „o dublare a eforturilor privind Pactul Migraţiilor şi Dreptului de Azil şi Planul de Acţiune la Mediterana Centrală”.
Aproape 60 de oameni și-au pierdut viața în cel mai recent naufragiu din Mediterană
Cel puțin 58 de migranți, inclusiv un bebeluș, au murit, iar alte câteva zeci de persoane au supraviețuit după naufragiul de duminică din Italia, în Mediterană.
Ambarcațiunea s-ar fi rupt în timp ce încerca să ajungă la mal, în apropierea orașului de coastă Crotone din regiunea Calabria, relatează Mediafax, care citează BBC.
La bord se aflau între 150 și 170 de pasageri, „copii și familii întregi”, majoritatea provenind din Afganistan, Pakistan și Somalia. Premierul italian Giorgia Meloni a declarat că migranții au fost înghesuiți într-o ambarcațiune de 20 de metri.
Ambarcațiunea s-a ciocnit de recife pe o mare agitată, iar o parte din epavă a ajuns pe o porțiune de plajă de pe coasta Mării Ionice din Calabria.
Multe cadavre au fost recuperate de pe plajă, dar Paza de coastă italiană a declarat că cel puțin 80 de persoane au fost găsite în viață, „dintre care unele au reușit să ajungă la țărm după naufragiu”.
„Toți supraviețuitorii sunt adulți. Din păcate, toți copiii se numără printre cei dispăruți sau au fost găsiți morți pe plajă”, a declarat Ignazio Mangione, voluntar al Crucii Roșii.
Un bebeluș de câteva luni și un băiat de 8 ani au fost raportați printre morți. Autoritățile italiene au precizat că trupurile neînsuflețite au fost duse la stadionul sportiv din cel mai apropiat oraș, Crotone.
Un reporter RAI, aflat lângă epavă, a citat autoritățile locale care susțin că ar fi fost recuperate, totuși, 60 de cadavre. El a indicat un colac de salvare pe care scria „Smyrna”, un port turcesc cunoscut și sub numele de Izmir.
De altfel, televiziunea italiană de stat a citat supraviețuitori care au declarat că ambarcațiunea plecase cu cinci zile în urmă din Turcia.
Papa Francisc, care apără adesea drepturile migranților, a declarat că se roagă pentru cei morți, cei dispăruți și pentru cei care au supraviețuit.