USR a depus moțiune de cenzură împotriva ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, în urma scandalului de la Teatru Național București
USR a depus, marţi, în plenul Camerei Deputaților, o moţiune simplă împotriva ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, în urma scandalul recent de la Teatrul Naţional Bucureşti, transmite Agerpres.
Deputatul USR Iulian Bulai a spus marți: „înţeleg că dacă s-a dat drumul la propaganda rusă în România şi în instituţiile de cultură şi coaliţia de guvernare nu înţelege că trebuie să spună stop acestei propagande pro – Moscova, pro – Putin, anti – UE, anti – NATO, atunci trebuie să vorbim pe limba dumnealui, a domnului Lucian Romaşcanu, care în loc să îşi asume o problemă punctuală, să o elimine, merge mai departe şi ţine în braţe un om al propagandei pro – Moscova, pro – Putin, pro – Kremlin, anti – UE, anti – NATO”.
„De aceea, grupul parlamentar al USR (…) vă înaintează moţiunea simplă intitulată ‘Libertate artistică – da, propagandă pro – Moscova şi anti – UE în instituţii publice – niciodată’. Moţiunea este îndreptată împotriva domnului Lucian Romaşcanu, ministru al Culturii, (…) cu menţiunea că nu se poate ca din cea mai importantă instituţie de cultură din România să se facă propagandă activă prin material publicitar anti – UE, anti – NATO, pro – Putin, pro – Kremlin”, a continuat Bulai.
Ce scrie în moțiunea de cenzură:
„În timp ce teatre şi muzee din întreaga ţară se solidarizau cu victimele războiului de la graniţele noastre, în timp ce însuşi ministrul Romaşcanu dădea declaraţii entuziaste despre susţinerea artiştilor refugiaţi din Ucraina, directorul interimar al TNB refuza nu doar orice solidarizare, dar chiar şi o proiecţie a steagului ucrainean pe una din cele mai emblematice clădiri ale Bucureştiului. De ce? Pentru că poate. Ce face ministrul Culturii? Tace.
În timp ce întreaga ţară se luptă cu extremismul naţionalist venit din Est, dinspre Moscova, directorul interimar al TNB programează un spectacol ‘găzduit’, ţinut de Dan Puric, actor angajat al teatrului, susţinător declarat al dughinismului şi putinismului, campion al pseudo-antiglobalismului şi al naţionalismului de extracţie moscovită
În timp ce întreaga Europă luptă împotriva propagandei anti-UE şi anti-NATO, la Teatrul Naţional, sub ochii directorului interimar aflat în sală, se împart sute de exemplare gratuite dintr-o publicaţie naţionalistă, antisemită, antieuropeană şi pro-putinistă. Nu un exemplar, două, trecute pe sub mână, ci sute! Ce face ministrul Culturii? Aşteaptă anchete, comitete şi comiţii”, se arată în moțiune.
Luni, USR a cerut demiterea directorului interimar al Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Rusu. „Solicitarea USR vine în contextul în care spectatorii care au fost duminică la teatru au primit la intrare exemplare dintr-o publicație naționalistă, revanșardă, rasistă și antieuropeană, intitulată „Certitudinea”. Totul, sub privirea atentă a directorului interimar al TNB, Mircea Rusu, prezent în sală”, scrie într-o postare a USR pe pagina oficială de Facebook a partidului.
„Propaganda rusească s-a petrecut la câteva zile după ce directorul a acceptat găzduirea unui spectacolul al lui Dan Puric, cunoscut susținător al Rusiei lui Vladimir Putin, dar a refuzat derularea unei campanii umanitare pentru Ucraina. E nevoie de mai multe dovezi ale simpatiei pe care Mircea Rusu i-o poartă dictatorului de la Kremlin? Demiterea de urgență e singura soluție. În caz contrar, vom depune moțiune simplă împotriva lui Lucian Romașcanu și acesta va da socoteală în Parlament”, a mai transmis USR luni.
Scandal la TNB, după distribuirea unui ziar cu mesaje anti-UE la un spectacol al lui Dan Puric
Teatrul Național din București (TNB) a găzduit de Ziua Mondială a Teatrului un spectacol al actorului Dan Puric, considerat de unii ca fiind rusofil, naţionalist şi antieuropean. Spectatorii au primit câte un exemplar din publicaţia „Certitudinea”, pe care Preşedintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, Iulian Bulai (USR) o califică drept naţionalistă şi extremistă.
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a precizat – pe contul său de Facebook – că „în urma celor sesizate public privind distribuirea unui ziar la sala Studio a TNB, conducerea va dispune, marți, o anchetă internă și va depune plângere la poliție pentru distribuție neautorizată de materiale în incinta instituției de cultură”. Ministrul afirmă că nimeni din conducere nu a fost informat despre acest demers extrem de grav.
„Nu putem tolera ca o instituție-simbol de cultură a României (și nicio instituție a Ministerului Culturii) să devină spațiul de propagare a unor materiale private, indiferent de conținutul lor, cu atât mai mult a unor materiale care ar putea face propagandă unor interese străine României”, a mai precizat ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.