Membrii USR PLUS votează pentru cel de-al doilea tur de scrutin, unde trebuie să aleagă între Dacian Cioloș, care a primit 46% din voturi, în primul tur, și Dan Barna (43,9%). Vineri seară, votul se încheie.
În cadrul primului tur şi-au exprimat opţiunea online, prin intermediul unei platforme securizate, 32.815 dintre cei 44.114 membri cu drept de vot (reprezentând 74,4% din total).
La momentul respectiv, Dacian Cioloş a obţinut 15.111 voturi (46%), Dan Barna 14.404 voturi (43,9%), iar Irineu Darău 3.300 de voturi (10,1%). Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS
În prima zi a congresului vor fi prezenţi la Romexpo copreşedinţii USR PLUS, membrii Biroului Naţional, echipele care candidează la Biroul Naţional şi care vor susţine prezentări, invitaţi internaţionali, comisia electorală, staff-ul tehnic şi presa.
În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanţare socială şi vor purta mască obligatoriu. Cei 1200 de delegaţi care vor vota în cadrul congresului componenţa noului Biroul Naţional vor veni la locul respectiv împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul.
„La congresul USR PLUS participă doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Naţional, dar în având în vedere situaţia epidemiologică şi restricţiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS îşi asumă respectarea regulilor şi a decis organizarea congresului în sistem hibrid”, reiese dintr-un comunicat USR PLUS.
În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o şedinţă exclusiv online