USR PLUS susține că nivelul de poluare din Bucureşti ar fi crescut cu 97% după demiterea lui Octavian Berceanu de la Garda de Mediu

USR PLUS susține că nivelul de poluare din Bucureşti ar fi crescut cu 97% după demiterea lui Octavian Berceanu de la Garda de Mediu
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 28/10/2021, 22:25

USR PLUS susţine că măsurătorile calităţii aerului arată că nivelul de poluare din Bucureşti ar fi crescut cu 97% în luna octombrie faţă de perioada iulie-septembrie. Această creştere a poluării se înregistrează la o lună de la demiterea lui Octavian Berceanu din funcţia de comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, susțin cei de la USR PLUS.

„Rezultatele obţinute de Octavian Berceanu, în cele 6 luni ca şef al Gărzii Naţionale de Mediu, au dispărut în fumul gros care a reînceput să intoxice plămânii bucureştenilor. La o lună de la demiterea lui Octavian Berceanu de către Florin Cîţu, arderile ilegale de deşeuri de la marginea Bucureştiului au reînceput în forţă, iar senzorii de măsurare a calităţii aerului s-au înroşit din nou, arătând valori de peste 5 ori mai mari faţă de limita legală. Doar în luna octombrie, nivelul de poluare din Bucureşti a crescut cu 97% faţă de perioada iulie-septembrie a anului acesta”, scrie USR PLUS pe Facebook.

USR PLUS menţionează că în perioada în care Octavian Berceanu s-a aflat la conducerea Gărzii de Mediu au fost efectuate peste 1.500 de controale în teren, care au rezultat în sesizări penale, şi că numărul acestor controale a fost de 10 ori mai mare faţă de anul anterior. În plus, valorile amenzilor aplicate s-au dublat faţă de 2020.

„A fost cea mai de succes perioadă a instituţiei din ultimii 20 de ani. Ca rezultat, o perioadă am respirat aer normal. Performanţa lui Octavian Berceanu a fost, însă, sancţionată cu demiterea, iar în locul lui a fost reinstalată Mărioara Gătej, cea care a condus instituţia în 2020, când toţi indicatorii de poluare erau roşii şi când România a fost condamnată de Curtea de Justiţie pentru eşecul sistematic de a reduce poluarea din Bucureşti. Sperăm că cei responsabili de rezolvarea problemei poluării vor realiza că respirăm cu toţii acelaşi aer şi vor lua măsurile necesare”, se arată în postare.

La rândul său, Octavian Berceanu le-a reproşat angajaţilor de la Garda de Mediu că stau „cu mâinile în buzunare” în timp ce în Sinteşti (Ilfov) sunt zeci de focuri pentru topirea cablurilor.

„Azi mi-a plesnit obrazul de ruşine când am văzut foştii colegi din Garda de Mediu stând cu mâinile în buzunare, luaţi prin surprindere de zecile de focuri făcute în Sinteşti pentru topirea cablurilor. Ilfovul a devenit capitala infracţionalităţii de mediu în doar o lună. Îmi cer scuze în faţa celor 4 milioane de oameni cu plămânii afumaţi zilnic, cu comorbidităţi, în plină pandemie”, a scris el.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu