FOTO | Utilaj furat din Marea Britanie, în valoare de 30.000 de euro, descoperit în România. Unde a fost găsit și cum fusese adus în țară

Publicat: 15/02/2022, 21:57
Actualizat: 15/02/2022, 21:58

Polițiștii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac au confiscat, marți, un utilaj care era transportat, într-un TIR, pe Autostrada Deva-Nădlac, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că utilajul figurează furat din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar valoarea sa este de aproximativ 30.000 de euro.

Utilajul era echipat cu dispozitiv GPS și astfel s-a reușit oprirea TIR-ului în nodul rutier Margina.

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul IPJ Timiș, care fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

FOTO – IPJ Timiș

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Marea actriță a României s-a stins. Doamna noastră a tras cortina
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×