Vaccinare fără programare, doar cu buletinul, în toate centrele. De la ce oră pot merge persoanele până în 60 de ani
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea a anunțat că persoanele trecute de 60 de ani care doresc să se vaccineze împotriva Covid-19 se pot prezenta fără programare, începând de sâmbătă, 8 mai, la centrele de imunizare, pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare. Cei interesați trebuie doar să aibă un act de identitate asupra lor.
- În limita capacității centrelor și a dozelor disponibile.
- Cu utilizarea bonurilor de ordine eliberate în centre.
- Pe tot parcursul programului centrului, pentru persoanele de peste 60 de ani.
- După ora 14.00, pentru populația generală, cu vârsta sub 60 ani.
Potrivit CNCAV, populaţia cu vârsta de până în 60 de ani care doreşte să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare după ora 14.00, fără programare.
Cine are prioritate la vaccinare
„Important de reţinut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat. Imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare pot fi condiţionate de capacitatea centrului respectiv şi de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru”, arată CNCAV într-un comunicat de presă.
Persoanele care aleg această modalitate de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) şi vor primi adeverinţa de vaccinare.
Persoanele programate prin platformă şi care au locuri rezervate conform planificării deţin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcţie de capacitatea de vaccinare a centrului şi disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.
Maraton de vaccinare în spitalele militare
Pentru accelerarea ritmului de vaccinare, în şapte spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara se va desfăşura un maraton al vaccinării. Astfel, în perioada 4-11 mai, 24 de ore din 24, orice persoană care doreşte să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei Covid-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european, arată CNCAV.