Prima pagină » Actualitate » Valabilitatea permiselor de conducere ar putea fi modificată. Ce se întâmplă cu șoferii în vârstă

Valabilitatea permiselor de conducere ar putea fi modificată. Ce se întâmplă cu șoferii în vârstă

Valabilitatea permiselor de conducere ar putea fi modificată. Ce se întâmplă cu șoferii în vârstă
Risti sa ramai fara permis, daca bei apa tonica

Șoferii cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent, dacă un proiect de lege va fi aprobat în Parlament. Astfel, valabilitatea acestor documente ar putea fi prelungită de la 10 ani, cât e în prezent, la 15 ani.

Pe de altă parte, șoferii care au minimum 70 de ani vor preschimba documentul, cu controalele medicale obligatorii aferente, la 5 ani, iar conducătorii auto de peste 80 de ani vor fi testați din doi în doi ani.

„Ministerul Afacerilor Interne, la sfârşitul anului 2022, a transmis următorul comunicat: «În urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că în perioada decembrie 2022 -februarie 2023 va expira termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel naţional, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 -februarie 2013».

Ce se înţelege din acest comunicat este că urmează o perioadă foarte încărcată din punct de vedere al numărului de persoane care doresc să reînnoiască permisul de conducere.(…) Anual obţin permis de conducere în jur de 325.000 persoane, ceea ce înseamnă că la cele 450.000 de permise de conducere pe care Direcţia Regime Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor trebuie să le prelucreze, se mai adaugă un număr aproximativ de 81.000 de permise noi care trebuie să fie prelucrate şi eliberate. Acest lucru a dus la stres major atât pentru angajaţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din toată ţara din cauza numărului foarte mare de dosare care trebuie să le prelucreze”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Drept urmare, inițiatorii modificării legislative propun ca valabilitatea permiselor pentru categoriile AM, A1, A2, A (mopede și motociclete) și B, B1, BE (autoturisme) să crească de la 10 ani, cât e acum, la 15 ani, notează adevărul.ro. Extinderea valabilității permiselor de conducere se va aplica doar pentru șoferii care nu au împlinit 70 de ani. În cazul acestora, valabilitatea permiselor de conducere se va reduce la cinci ani, adică acești șoferi vor trebui să treacă prin vizita medicală la fiecare cinci ani. În plus, șoferii trecuți de 80 de ani vor fi obligați să-și preschimbe permisul de conducere, indiferent de categorie, la fiecare doi ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci