Valentin Faur și-a omorât soția cu un cuțit cu lama zimțată. Legiștii au descoperit pe trupul victimei și urme vechi ale terorii în care trăia
Medicii legiști au descoperit pe trupul femeii măcelărite de soțul ei urmele unor bătăi mai vechi, semn al terorii în care locuia aceasta alături bărbatul de care încerca să divorțeze și împotriva căruia depusese cel puțin zece reclamații. În motivarea deciziei de arestare preventivă, magistrații Tribunalului București au arătat că, pe lângă rănile mai vechi, aflate în curs de vindecare la momentul crimei, victima fusese înjunghiată de patru ori cu un cuțit cu lama zimțată.
Instanța care a decis arestarea preventivă a lui Valentin Nicușor Faur a motivat măsura, în primul rând, prin „gravitatea” infracțiunii de „omor împotriva unui membru de familie”. În plus, judecătorul a arătat și faptul că bărbatul a fugit și a stat ascuns timp de patru zile, dar a făcut legătura și cu bătăile repetate pe care victima acestuia, Liliana Faur, le-a îndurat ani la rând.
„Din probatoriul administrat, rezultă că inculpatul este autorul faptei reţinute în sarcina sa, probatoriile fiind enumerate în referatul Parchetului la fila 11; inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, fiind depistat deoarece a fost recunoscut de către o persoană de la televizor şi care a apelat la 112; inculpatul are un istoric de violenţă în familie – între inculpat şi familia acestuia fiind înregistrate la Secţia 7 Poliţie cel puţin 10 dosare pentru violenţă în familie şi ameninţare; sunt mai multe ordine de protecţie în favoarea victimei …… şi împotriva inculpatului încă din anul 2017, în mod constant având loc violenţe domestice”, a arătat instanța.
În același timp, magistrații au invocat și raportul medico-legal, din care reiese că, la momentul crimei, bărbatul și înjunghiat nevasta de 43 de ani de patru ori. Acesta i-a provocat răni mai puțin adânci, una la umăr și două la gât, însă a existat o a patra lovitură, în piept, care a fost fatală.
În același timp, judetorii au arătat că, din raportul medico-legal reies și zgârieturi, cel mai probabil produse în timp ce femeia s-a luptat cu ucigașul și prezanta, pe picioare, inclusiv vânătăi mai vechi, aflate în curs de vindecare, care, conform specialiștilor ar fi putut să fie provocate cu două sau trei zile înaintea morții.
Faur era plin de zgârieturi și tăiat la degete
Documentul citat face referire și la percheziția care a avut loc în autoturismul individului, unde, pe lângă haine pline sânge s-a găsit, într-o pungă din plastic și cuțitul folosit de Faur.
Este vorba despre o armă albă cu lama zimțată, cu lama de 11,5 centimetri şi lată de 1,5 centimetri, cu mâner din lemn.
Totodată, Faur prezenta la rândul său diferite răni, pe care se bănuiește că le-ar fi dobândit în timp ce victima încerca cu disperare să-și salveze viața. Conform motivării instanței, Faur avea tăieturi mici pe degetul arătător și și mijlociu al mâinii drepte, de 1-2 centimetri și o tăietură de 1 centimetru la degetul mare al mâinii stângi. În același timp, bărbatul avea și zgârieruri pe gât, pe piept, abdomen și picioare.
Liliana, o educatoare din Bucureşti a fost înjunghiată mortal, la data de 12 august, de soțul său, cu care se afla în proces de divorț. Crima a avut loc în Sectorul 2. Femia obținuse mai multe ordine de protecție împotriva bărbatului, spun surse judiciare pentru Gândul.ro.
Totodată, pe 20 iulie 2021, și fiica cea mare de 17 ani ceruse un nou ordin de protecție împotriva tatălui ei. Potrivit ordinului de protecție obținut de Gândul, „bărbatul a strâns-o cu mâinile de gât și a ridicat-o pe peretele camerei, timp în care i-a adresat cuvinte jignitoare”, mai spun sursele mai sus citate.
Soții erau în proces de divorț, iar o primă sentință a fost dată de Judecătoria Sectorului 2 în ianuarie. Femeii i-a fost încredințată custodia uneia dintre fete, cea minoră, iar bărbatul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere.