Prima pagină » Actualitate » Valeria Herdea, șeful CNAS, despre minorii de 9-10 ani care consumă droguri: „Există dealeri de 12 ani”

Valeria Herdea, șeful CNAS, despre minorii de 9-10 ani care consumă droguri: „Există dealeri de 12 ani”

Valeria Herdea a comentat, vineri, într-o conferinţă de presă, despre gravitatea problemei consumului de droguri în rândul minorilor. 

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale Antidrog, șeful CNAS a declarat:

„Pot să vă spun că cel puţin acum trei luni coborâseră până la 9-10 ani. Există dealeri de 12 ani din păcate, există după cum bine ştiţi, bomboane cu diverse preparate şi, din păcate, sunt accesibile mai ales acolo unde există, să zicem, aglomeraţii nesupravegheate de adulţi”. 

Valeria Herdea: Copiii se inspiră după adulți

Valeria Herda spune că minorii se inspiră după adulți, dar mai ales, după celebritățile care consumă droguri pe scenă pe durata concertelor.

„Mai e ceva, modelul adulţilor, modelul vedetelor, modelul de bonton de la marile festivaluri, nu sunt tocmai de bun augur”.

România nu e capabilă să controleze fenomenul

Întrebată dacă există centre de dezintoxicare specializate pe diverse probleme, de la droguri la jocuri de noroc, a răspuns că serviciile sunt insuficiente:

„Noi avem un program naţional curativ care are prevederi pe partea de toxicodependenţă. Ceea ce vă pot spune este că, din păcate nefiind mapată exact situaţia şi neştiind exact la acest moment, şi absolut onest pentru că nu noi facem asta, noi încercăm să ajutăm şi să sprijinim, neştiind exact dimensiunea acestui fenomen la acest moment, cred că serviciile sunt total insuficiente. Avem nevoie de personal pregătit, avem nevoie de posibilitate de intervenții şi de alocare de fonduri”. 

Valeria Herdea: România, o țară endemică cu dependenți de alcool și de droguri

Valeria Herdea susține că România e o țară endemică,  cu un procent mult mai mare de îmbolnăviri infecții produse de hepatita B și C, din toată lumea europeană.

„Avem în același timp dependenți de droguri, dependenți de alcool, avem lucrători sexuali. La ce se întâmplă la marile concerte, nu există control. E inadmisibil să se filmeze băuți pe scenă”. 

Șefa CNAS, despre bolile cu transmitere sexuală și lucrătorii sexuali

Valeria Herdea, președintele C.N.A.S., mai spune că riscul bolilor cu transmitere sexuală a crescut în România din cauza lucrătorilor sexuali (prostituate) și a lipsei de educație sexuală. De asemenea, tot mai mulți tineri își încep viața sexuală de la vârstă fragedă,  fără să folosească anticoncepționale sau să meargă la medic pentru analize. Mulți tineri, pentru a-și impresiona partenerele sau pentru a-și face prieteni, ajung să se drogheze.

„Riscul de împrăștiere a acestor boli este major. Nu cred că ne dorim ca România să se umple de așa ceva. Avem lucrători sexuali. Avem din ce în ce mai mulți tineri… ați văzut ce se întâmplă la marile concerte, unde e clar că nu există destul control. Avem cartiere întregi în București unde există seringi aruncate prin toate părțile. Avem lucrători sexuali pe Mihai Bravu, îi vedem cu toții”, citează Știrile PRO TV.

Citește și: 

Elevi prinși cu DROGURI la școală. Dealerul, de 17 ani, vindea direct din ghiozdan

Rareş Hopincă, despre consumul de DROGURI în rândul elevilor: „Trebuie să fie cea mai mare pedeapsă din țară pentru traficul de droguri către minori”

EXCLUSIV | Psihologii contrazic estimările oficiale: 90% dintre elevi consumă droguri cel puțin ocazional. O radiografie alarmantă a fenomenului

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele

Citește și