Prima pagină » Actualitate » Valeriu Argăseală: „Gigi Becali a aflat din presă că scriu poezii”

Valeriu Argăseală: „Gigi Becali a aflat din presă că scriu poezii”

În această săptămână, la podcastul „Ai vreme să vorbim?”, singura emisiune de poezie și muzică folk, a venit Valeriu Argăseală. Cunoscut pentru implicarea sa în fenomenul fotbalistic românesc, iubit de mulți, ignorat de prea puțini, Valeriu Argăseală acceptă rar să vorbească despre el, despre familia sa, despre ceea ce poartă în suflet, atunci când nocturna se stinge. Și a venit la întâlnirea de azi în calitatea sa, deja recunoscută de atâția, de creator de versuri. De om care scrie și care, de la un timp, nu se sfiește să le și arate celor din jur câte ceva din ceea ce creează.

Cu volumul său de poezii, lansat anul acesta, și cu inima plină de povești mult mai frumoase decât orice pase, driblinguri și ratări cu poarta goală. Poate doar la fel de frumoase ca golurile decisive să fie aceste povești ascunse în spatele reflectoarelor!

Veniți la întâlnirea cu un om sensibil, care se chinuie, în viața de fiecare zi, să își mai mascheze din vulnerabilități și din spiritul poetic, pentru a rezista cum se cuvine și pentru a rămâne în prima linie a sportului din România, acolo unde, e clar, se simte apărat și ferit de singurătate.

„Gigi Becali a aflat prima dată de la presă. Asta pentru că au apărut în Flacăra câteva poezii. Presa, care asta urmărește, să scoată știri l-a întrebat pe domnul Becali: „Ce părere aveți că domnul Argăseală scrie poezii”. Și (n.r. Gigi Becali) a spus: „La vârsta asta l-a apucat să scrie poezii?”. Evident că eu nu mă pot supăra și n-am niciun motiv să mă supăr”, a povestit Valeriu Argăseală în cadrul emisiunii „Ai vreme să vorbim?” cu Ana Maria Păunescu.

Ediție integrală

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja