Valeriu Gheorghiţă: „În situaţia în care suntem realmente puşi în faţa faptului să avem doze care se pot irosi, orice persoană poate să beneficieze de vaccinare”
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că în fiecare centru de vaccinare ar trebui să există o listă de așteptare astfel încât, dacă o persoană nu poate veni în ziua în care s-a programat, să fie chemați alții înscriși în etapa a doua.
Astfel, dacă se va ajunge la un moment dat să rămână doze nefolosite, atunci acestea ar trebui administrate altor persoane. Esre necesar să fie identificate persoanele care au cea mai mare nevoie de vaccinare.
Ce ar trebui să se întâmple cu dozele de vaccin anti-COVID-19 care rămân
„Această listă de aşteptare poate prelua şi ne dorim să preia inclusiv acest rol în care dacă sunt persoane care nu se prezintă din varii motive, conform programării pe care o au, sau se regăseşte la centrul de vaccinare o contraindicaţie pacientul respectiv are febră şi nu poate să fie vaccinat, vor fi notificate persoanele din lista de aşteptare să se prezinte în timp util pentru efectuarea vaccinării. Vor fi persoane din etapa a doua”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică, la Digi24, citat de News.ro.
Medicul a subliniat că nu ar trebui ca dozele de vaccin să fie aruncate: „În situaţia în care suntem realmente puşi în faţa faptului să avem doze care se pot irosi şi nu mai avem cui să le administrăm, evident că orice persoană în acea situaţie poate să beneficieze de vaccinare pentru că doar nu o să aruncăm dozele şi să rămână nefolosite”.
Trebuie identificate persoanele care au cea mai mare nevoie de vaccinare
Totuși, în astfel de situații, trebuie identificate persoanele care au cea mai mare nevoie de vaccinare. El a punctat că buna organizare la nivelul fiecărui centru de vaccinare va sigura o rată maximală de utilizare a dozelor.
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Siuații de Urgență, a insistat că dozele de vaccin anticoronavirus nu trebuie aruncate sau irosite.
„Răspunsul logic şi normal este că nu. Nu trebuie să rămână doze de vaccin. În primul rând cei care se înscriu, trebuie să meargă. Dacă s-au înscris şi nu au mers şi au rămas câteva doze, trebuie să existe o soluţie identificată sau aşteptată în care să se spună că aceste doze nu se aruncă şi se dau unor oameni, chiar dacă apar pentru a doua zi sau dacă nu sunt chiar pe listă şi pot fi vaccinaţi şi intră în sensul de a fi vaccinaţi atunci să se vaccineze. Nu trebuie pierdute dozele care ar rămâne, din lipsa prezentării unor pesoane care uniţial s-au înscris pe listă”, a declarat, zilele trecute, Raed Arafat.