Valeriu Gheorghiță: Se estimează că varianta de Covid din Africa de Sud ar putea fi mai contagioasă decât Delta și ar putea să ocolească răspunsul imun
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că varianta SARS-CoV-2 din Africa de Sud ar putea fi mai contagioasă decât Delta, iar din datele pe care le avem până în prezent ar putea să ocolească răspunsul imun al organismului, chiar dacă persoanele sunt vaccinate sau trecute prin boală.
El a explicat că tulpina din Africa de Sud a suferit peste 30 de mutații la nivelul proteinei „spike” – proteina care se atașează de celulele corpului uman.
„Varianta virală acumulează un număr mult mai mare de mutații decât se cunoștea până în prezent. Sunt peste 30 de mutații la nivelul proteinei spike, prin care virusul ajunge în celulele corpului uman. Aceeași proteină reprezintă ținta anticorpilor care rezultă după vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Din datele pe care le avem până în acum, medicul declară că este posibil că ca noua varianta a Covid-19 să ocolească răspunsul imun, astfel încât și persoanele vaccinate, cele trecute prin boală pot contacta virusul.
„Este greu de spus în ce măsură această variantă virală scapă de protecția oferită de vaccinul sau de trecerea prin boală, dar se pare că într-adevăr ar putea să ocolească cel puțin parțial răspunsul imun, ținând cont și de faptul că o parte din cazurile deja identificate sunt la persoanele vaccinate sau au istoric de trecere prin boală”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Antena 3.
El a precizat că această variantă ar putea fi mai contagioasă decât varianta Delta. De asemenea medicul a spus că au fost identificate 77 de cazuri în Africa de Sud, în mod special în școli și la tineri.
„În momentul de față se estimează că ar putea fi mai contagioasă decât Delta. Rata bazală de reproducere a cazurilor este exprimată în jur de 2, asta însemna o creștere abruptă a numărului de cazuri. În Africa de Sud sunt peste 77 de cazuri, în mod deosebit în școli și la tineri”, a spus șeful CNCAV.
Valeriu Gheorghiță a subliniat încă o dată importanța vaccinării. El speră că persoanele vaccinate ar putea face o formă mai ușoară a bolii, chiar dacă sunt infectați cu tulpina din Africa de Sud.
„Trebuie să accelerăm campania de vaccinare. Mă aștept ca formele de îmbolnăvire (n.r. la persoanele vaccinate) să fie mult mai ușoare decât în cazul celor nevaccinați sau care nu au istoric de trecere prin boală. Prin vaccinare putem limita răspândirea de noi variante mutante”.