Vasile Bănescu: „A reflecta la Nașterea lui Hristos nu e totuna cu a vâna reduceri, a cumpăra COMPULSIV obiecte goale” / „Vine Crăciunul, nu apocalipsa”
Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, trage un nou semnal de alarmă și explică modul în care poate ratată esența sărbătorii de Crăciun și întâlnirea cu „Cel din miezul ei”.
Sărbătoarea, mai ales obârșia sărbătorilor creștine, Nașterea lui Hristos, Crăciunul, nu poate avea legătură, nici în cea mai degradată logică secularistă, cu depresia, stresul, anxietatea și plictiseala alinată sordid, consideră Vasile Bănescu.
„Deși, exact asta aflăm din jurnalele de știri, din mărturiile psihologilor, din contactul cu realitatea imediată a zilelor premergătoare sărbătorilor. Dincolo de multele cauze conjuncturale și particulare, cauza principală rămâne raportarea total greșită, inadecvată, la sărbătoarea creștină în sine.
- Aceasta are întotdeauna un miez eminamente spiritual, crescut în jurul unei Persoane și eveniment real, miez care ne solicită exclusiv atenția morală, angajarea minții și inimii în depistarea sensului și conținutului sărbătorii, al cărui timp e sacru și vertical, nu cronologic orizontal.
- De aceea sărbătoarea neratată ne verticalizează atenția, mutându-ne temporar privirea, lacomă de multe, de pe banal, efemer și vulgar, pe esențial, netrecător, spiritual.
A reflecta la Nașterea lui Hristos, la descinderea lui Dumnezeu în lume și a vâna sensul revelator al acestui Eveniment unic și mântuitor pentru umanitate, nu e totuna cu a vâna reduceri, a cumpăra compulsiv obiecte goale de sens și a-ți da sufletul în trafic pe drumuri spre nicăieri, ratând Calea. Chiar dacă există adevăr și în «primum vivere…». Dar nu Adevărul”, scrie Vasile Bănescu pe pagina sa de Facebook.
„Restul… nu e tăcere plină, ci hărmălaie goală, zgomot pentru nimic”
În timpul autentic al sărbătorii, continuă Vasile Bănescu, pătrundem doar prin pregătire și ascensiune lăuntrice (da, există așa ceva), stimulate de energia dobândită paradoxal prin renunțare, nu prin îmbuibare.
„Odată împlinite aceste minime, necesare condiții, poate țâșni în noi bucuria întâlnirii cu C/celălalt și poate fi eliberat – nu din sticlele în neștire golite, ci din potirul bunătății dăruitoare – «Duhul Sărbătorii».
Restul… nu e tăcere plină, ci hărmălaie goală, zgomot pentru nimic; nu e bucurie reală, ci (auto)stimulare comercială; nu e, în niciun caz, întâlnirea cu Cel care a făcut posibilă sărbătoarea, ci uriașa ratare a întâlnirii cu El.
Asta explică, poate, sentimentul neîmplinirii și sleirii ante/post-sărbătoare, depresia provocată de frustrarea ne-posedării și ne-săturării prin compararea cu alții (ridicol invidiați), anxietatea declanșată de goana epuizantă după fleacuri ce ne vor lăsa iar și iar dezamăgiți, neîmpliniți.
E absurd (absurdus ”, încheie Vasile Bănescu.
Citește și: