Vasile Dîncu: Dacă Moscova nu este oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică este ameninţată. UE trebuie să facă mai mult

Publicat: 07 03. 2022, 14:45
Actualizat: 07 03. 2022, 15:49

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus, luni, că „dacă Moscova nu va fi oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică este ameninţată”, adăugând că Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru creşterea rezilienţei acestor state.

„Dacă Moscova nu va fi oprită acum, stabilitatea statelor din vecinătatea estică (..) este ameninţată. Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru creşterea rezilienţei acestor state”, a spus Vasile Dîncu, prezent la baza militară de la Kogălniceanu, citat de News.ro. 

El a subliniat că „România este determinată să facă mai multe, suntem hotărâţi să creştem bugetul pentru forţele armate de la 2% la 2,5%”.

Ministrul Apărării a vorbit și despre situația din Ucraina și a spus că „blocuri de locuinţe, şcoli, spitale au devenit ruine”.

„Joi noaptea, trupele ruse au atacat cea mai mare centrală nucleară din Europa, la Zaporojie, provocând un incendiu la o clădire administrativă care, din fericire, a fost stins. Toate aceste acţiuni inumane ne arată gravitatea situaţiei din Ucraina”, a spus el.

Mai mult, sursa citată a punctat că „atacurile asupra principalelor centre urbane sunt crunte şi îndreptate inclusiv împotriva civililor”.

„În mod clar, au rolul de intimidare a populaţiei, de aceea diplomaţie trebuie să redevină principalul instrument pentru rezolvarea situaţiei. Au existat până acum două runde de negocieri între delegaţiei Ucrainei şi Federaţiei Ruse. Guvernul de la Kiev a transmis că, în urma discuţiilor, nu au fost înregistrate progrese semnificative, dar a fost totuşi crearea de coloane umanitare, fiind anunţată şi a treia rundă de negocieri. Sperăm că dialogul dintre cele două părţi să continue şi să ducă la încetarea focului şi la retragrerea trupelor ruse”, a mai spus ministrul Apărării.

Rusia invadează Ucraina, ziua 12

Au trecut deja 12 zile din momentul în care trupele ruse au invadat Ucraina.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acuză Rusia că a ucis civili, în contextul în care o familie din orașul ucrainean Irpin a fost ucisă, chiar în timp ce încerca să fugă din calea războiului, pe un culoar despre care forțele armate de la Moscova au zis că este sigur.

Prețul petrolului a crescut cu 10% și este la cel mai mare nivel din ultimii 13 ani din cauza crizei din Ucraina. Luni ar putea avea loc o nouă rundă de negocieri de pace.

Acțiunea militară a Rusiei nu se va opri până nu vor fi îndeplinite cerințele Moscovei, spune Vladimir Putin.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul