Vasile Dîncu: „Nu putem să lăsam Marea Neagră de izbelişte, să ajungă un lac rusesc. Asta e marea bătălie pentru România”
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că în acest moment marea „bătălie” pentru România cu interesele NATO este zona Mării Negre, care nu trebuie lăsată să ajungă „un lac rusesc”.
“Flancul Estic este protejat dintr-o zonă sau alta, nu luăm în calcul aici chiar tot teritoriul Europei. Partea noastră de front estic este apărată şi din Spania, şi din alte zone din Europa. S-a trecut de la conceptul de securitate colectivă la conceptul de apărare colectivă. Asta a spus-o şi premierul astăzi într-o altă formulă, dintr-o altă perspectivă, dar aceeaşi formulă, de fapt”, a declarat ministrul Apărării, la Antena 3.
Ministrul spune că activitatea NATO s-a intensificat în România în ultima vreme.
„Am trecut de la garanţiile de securitate în care spuneam avem articolul 5, ne apărăm, începem să lucrăm împreună, facem exerciţii, am început să dislocăm trupe, dar nu era un plan foarte clar în care fiecare centimetru aliat este apărat”, a spus Dîncu.
Vasile Dîncu consideră că marea bătălie este asigurarea zonei Mării Negre, iar NATO s-a reorientat către țara noastră din momentul în care Vladimir Putin a pornit războiul în Ucraina.
“Acum marea bătălie va fi şi asta este bătălia României până la urmă pentru că ne interesează teritoriul nostru, dar nu este numai a noastră, m-am întâlnit cu alţi omologi de-ai mei care au venit la Mihail Kogălniceanu sau cu care ne-au întâlnit la Bruxelles sau în alte părţi şi am văzut tot mai multe ţări importante ale NATO sunt de părere cu România. Nu putem să lăsam Marea Neagră de izbelişte, fără să funcţioneze acolo regulile internaţionale. Nu putem lăsa să fie un lac rusesc”, a afirmat ministrul.