Vasile Lavric, „mâncătorul de femei” de la Rădăuți, condamnat la închisoare. Ce pedeapsă a primit
Tribunalul Suceava l-a condamnat miercuri pe Vasile Lavric, cunoscut drept „mâncătorul de femei” de la Rădăuți.
Instanța l-a găsit vinovat pentru violență în famile în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte, bărbatul fiind condamnat la o pedeapsă de 30 de ani de închisoare.
El a fost trimis în judecată la mijlocul anului trecut și este în arest preventiv de la finalul lui 2020.
Lavric ar fi ucis patru femei, ale căror cadavre nu au fost găsite nici până acum. Vasile Lavric a fost trimis în judecată deocamdată doar pentru una dintre presupusele crime.
Decizia de miercuri a instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.
Vasile Lavric și-a ucis soția
Prima femeie omorâtă de Lavric ar fi fost a doua lui nevastă, în condițiile în care prima, moartă și ea, ar fi decedat din cauze naturale. Omorul ar fi fost săvârșit în 2015, când femeia a dispărut fără urmă. Ulterior, au dispărut și două dintre surorile acesteia, dintre care una ar fi fost, la rândul ei, iubita presupusului criminal, iar cealaltă ar fi aflat adevărul despre soarta surorilor sale. Despre toate trei, Lavric ar fi spus că „au plecat în Italia”.
Vasile Lavric s-a căsătorit, în 2015, cu Aurica Bodnărescu, o femeie despre care procurorii au stabilit că a fost amanta lui Lavric încă din 2005, iar zece ani mai târziu, când toate femeile din viața lui dispăruseră fără urmă, a luat-o de nevastă.
După ce a susținut cu tărie că cele trei femei dispărute sunt fericite, în Italia, iar bărbatul ei este acuzat pe nedrept, în noaptea de 10 spre 11 iunie 2020 a dispărut și Aurica Bodnărescu. Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, pe fondul unor certuri provocate de gelozie, în seara de 10 iunie 2020, bărbatul i-a anunțat pe membrii familiei că trebuie să tracteze o mașină la distanță mare de casă și va pleca la drum alături de Aurica. A doua zi, bărbatul s-a întors, însă, singur. Ulterior, acesta a spus rudelor și cunoscuților că femeia a plecat la surorile sale și a chiar a răspuns, pentru o perioadă, în locul ei la mesajele pe care le primea pe telefonul mobil.
Anchetatorii au arătat, în rechizitoriu că, „în noaptea de 10/11 iunie 2020 (n.r. – Vasile Lavric) și-a luat soția de la domiciliul comun situat în mun. Rădăuți, str. (…) jud. Suceava, transportând-o într-un loc necunoscut, după care, pe fondul geloziei, a agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-a ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit”.
Dincolo de administrarea de dovezi pentru a proba faptul că femeile dispărute au fost, în realitate, omorâte de Lavric, procurorii Parchetului General au fost nevoiți să și inventarieze averea „mâncătorului de femei”, după ce surorile Auricăi Bodnărescu s-au constituit părți civile cu 400.000 de euro, câte 200.000 de euro fiecare și au depus o cerere de instituire a sechestrului asigurator. În plus, cheltuielile judiciare stabilite de anchetatori, care intră tot în obligațiile bărbatului, se ridică la suma de 64.000 de lei, adică aproximativ 13.000 de euro.