Verdict dramatic: O româncă își pierde copilul de 10 ani în disputa cu tatăl elvețian. Expertiza halucinantă care a influențat decizia CAB
Despărțirea a două persoane care, pentru o perioadă, au format un cuplu, poate deveni un adevărat dezastru, dacă la mijloc se află și un copil rezultat în urma concubinajului sau a unei căsnicii. Cazul pe care Gândul îl prezintă azi face parte din galeria celor care nu sunt ușor de gestionat și nici de digerat, pentru că viața unui copil, modul în care un minor va crește și își va forma personalitatea ține de foarte multe elemente și, în final, de decizii de multe ori nefericite luate în ultimă instanță de către judecători.
În acest caz, un copil născut din relația unei românce, Ioana Demarmels, și un elvețian a ajuns în situația dramatică de a fi disputat în instanță de cei doi, tatăl acuzând-o pe mamă că aceasta a răpit minorul și a venit cu el în România, fără consimțământul său.
Puterea de a decide cine are dreptate a avut-o în final instanța Curții de Apel București (CAB) formată din trei judecătoare care , în februarie 2024, a tăiat „în carne vie” întrucât, deși minorul s-a împotrivit plecării de lângă mamă, și deși există în dosar probe care ar contraargumenta cele susținute de elvețian, procesul a fost câștigat de tatăl copilului.
Când a izbucnit conflictul paternal. Abuzurile semnalate
Pe scurt, această dispută pentru minor a durat o perioadă de timp, mama copilului făcând demersuri în Elveția pentru a demonstra că tatăl acestuia l-ar supune la rele tratamente.
Autoritățile din Elveția au dat câștig de cauză cetățeanului elvețian A.B. Debutul conflictului juridic dintre cei doi părinți ai minorului a avut loc în 2023, când Autoritatea pentru Protecția Copilului din Districtul Meilen din Elveția a emis o decizie în urma sesizării făcute în 18.07.2022 de conducerea școlii Goldbach în legătură cu periclitarea copilului A.K.R., deoarece, într-o discuție telefonică cu unul dintre profesorii copilului, mama a descris violențe fizice și psihice asupra copilului, atât față de minor, cât și față de ea.
Au fost audiați părinții, s-a realizat și o evaluare calificată a situației copilului, inclusiv de către o echipă de la Protecția Copilului, însoțită de un psiholog.
S-a constatat că, în 14.09.2022, a existat un conflict între tată și copil în urma căruia tatăl l-a tras de ureche pe minor (incident recunoscut de tată), că acesta are uneori „rolul determinant și dominant” și că minorul este „expus în mod regulat la conflicte între părinții săi, neînțelegeri care ajung și la confruntări fizice, ceea ce îl supune unui stres puternic și reprezintă un risc pentru interesele copilului.”
S-a mai consemnat că A.K. R (minorul) manifestă „apropiere și loialitate puternică față de mamă”, cu impact asupra relației cu tatăl său.
Pe de o parte, în tot acest conflict asupra copilului s-a instituit o tutelă cu desemnarea unui consilier din cadrul Centrului de Asistență pentru Copii și Tineri din Meilen, iar după ce tatăl minorului a sesizat neîntoarcerea acasă a copilului și a mamei după vacanța de Paști, prin decizia din 13.04.2023, KESB – districtul Meilen – a dispus ca măsură supraprovizorie de precauție retragerea dreptului mamei de a stabili domiciliul minorului A.K., urmând ca acesta să locuiască cu tatăl său.
Conflictul a escaladat. Mama minorului a formulat mai multe plângeri împotriva reclamantului pentru agresiuni fizice comise în luna iulie și august 2022. În final, după ce și-au realizat ancheta, autoritățile din Elveția i-au dat câștig de cauză tatălui minorului, mama considerând și acum că autoritățile elvețiene l-au favorizat pe tatăl copilului său.
Cazul este unul extrem de complicat, ținând cont și de faptul că a existat o dispută cu privire la certificatul de naștere al minorului care, așa cum susține mama, în cadrul interviului realizat de Gândul Exclusiv, nu a fost un copil dorit la început de tatăl său.
Ulterior, s-a constatat la Tribunalul Districtual din Zurich că paternitatea minorului a fost recunoscută de tatăl natural, cel care, de altfel, a câștigat definitiv în România reîntoarcerea minorului, sub custodia sa, în Elveția.
„Am fost abuzați, atât eu cât și fiul meu!”
Cum a fost posibil așa ceva? Care au fost aspectele de care nu a ținut cont instanța Curții de Apel București (CAB), formată din trei judecătoare, femei, care au încredințat definitiv copilul născut din dragostea, concubinajul de 13 ani dintre domnul din Elveția și doamna Demarmels?
Mama minorului, aflată în situația de a preda copilul tatălui său în urma deciziei din 19 februarie 2024 a CAB, a povestit totul la Gândul Exclusiv, cu mare greutate, copleșită de încărcătura emoțională a situației prin care, în primul rând, copilul ei trece pentru că – așa cum rezultă și din documentele aflate la dosar – acesta nu dorește să fie despărțit de mamă și vrea să locuiască cu ea, în continuare, în România.
Ea face apel către ministrul Justiției, Alina Gorghiu, sperând într-o minune care să schimbe verdictul definitiv, dat de o instanță care a ținut cont de argumentele reclamantului – tată și ale unui expert, ale cărui concluzii sunt halucinante.
Astfel, tatăl minorului, prin reprezentantul său, a solicitat instanței din România să constate că minorul „la momentul reținerii în România este supus unui risc masiv, pentru că este expus, fără niciun fel de scut, tulburărilor psihotice și psihopsihiatrice ale pârâtei, astfel cum se menționează și de către domnul expert Veleanovici Armand, care sunt orientate către o schizofrenie și către o paranoia, o despărțire de realitate și cu idei prevalente că ar fi persecutată și prejudiciată.
Minorul este expus total acestei psihoze a pârâtei (…) Solicită a se avea în vedere răspunsul domnului expert Veleanovici Armand la obiectivul numărul 3, în sensul că nu au fost identificate elemente de abuz, situații de abuz sau neglijare care să pună în pericol dezvoltarea fizică și psihică a copilului. Cea care abuzează copilul este chiar mama sa, respectiv părintele răpitor.”
Întrebată cum s-a ajuns la acest conflict major cu tatăl copilului, doamna Ioana Demarmels a făcut declarații grave legate de perioada în care a locuit în Elveția și de tratamentul la care a fost supusă, atât ea cât și copilul, situație care a dus la decizia ei de a se întoarce în România fără a-i aduce la cunoștință concubinului acest fapt.
„Este adevărat. S-a spus că l-am răpit. De fapt, am plecat cu fiul meu într-o vacanță în Austria, din cauza faptului că am fost abuzați, atât eu cât și fiul meu. Noi am fost izolați în Elveția de sistemul de acolo și când zic sistemul de acolo înseamnă în școală, școala fiului meu, înseamnă toate aparatele administrative care erau în Elveția, respectiv bancă, banca UBS și am dovezi în acest sens.
Aveam cardurile închise. Când introduceam cardul în bancomat, am video, fără să apăs pe tastatură ca să tastez PIN-ul la card se scria PIN greșit. Am făcut asta de trei ori până se bloca cardul. Acest video l-am făcut pentru că eu când făceam plângeri către bancă îmi spunea că sunt exagerată.
Nu le-am depus (n.r. capturile video) pentru că s-a spus că nu sunt relevante decât evenimentele care au fost vis a vis de abuz. De ce spun despre aceste episoade cu banca? Ele sunt importante, din cauza faptului că nu puteam să demonstrez că eu contribui financiar sau nu puteam să fac anumite…
N-am lucrat tot din cauza tatălui, care m-a blocat să facă acest lucru. Am diferite probe în acest sens. El dorea ca să pară că face eforturi pentru mine. A închiriat doi ani de zile o locație care mai mult ca și spațiu este ca o magazie având lasere. Lucrez în estetică medicală”, a declarat Ioana Demarmels.
Clasări pe bandă rulantă în Elveția
Ea a vorbit la Gândul Exclusiv și despre anumite abuzuri fizice și emoționale pe care le-ar fi trăit alături de fostul concubin.
„Îl șantaja pe fiul meu emoțional. Vă dau un exemplu. În momentul în care noi voiam să ne mângâiem mamă-fiu și eram surprinși. Deci, intra tatăl în cameră și eram surprinși de către el că făceam aceste gesturi de tandrețe, mă rog, era pedepsit fiul meu prin ignorare. In ziua respectivă nu mai vorbea cu el, nu-i mai spunea noapte bună, nu mai stătea la masă cu noi, nu-l mai lăsa să facă anumite chestii pe care în mod normal îl lăsa să le facă și asta până când culmina cu plânsul fiului meu. Se ducea la el și îi spunea
Deci asta era o formă de abuz, dar erau și alte forme. Îl punea pe garajul vecinului, îl lăsa acolo, plângea fiul meu, îi spunea să-l ia, să-l dea jos. Răspunsul lui era
Plângerile mele s-au clasat (n.r. în Elveția) Am și dovezi, certificate medicale asupra abuzului care s-a făcut asupra fiului meu. Ele s-au clasat pe motiv nu de veridicitatea celor documentate de doctorii din Elveția de la Spitalul Universitar, ci pe motiv că nu m-am prezentat la notificări, deși i-am rugat ca să fiu notificată în formă sub semnătură olografă. Am fost notificată prin semnătură electronică. Nu știu cine a dat aceste semnături, astfel încât cazul s-a clasat”.
„Am venit în România pentru că nu îmi mai puteam apăra fiul”
Extrem de bulversată de situația în care se află și de apropierea momentului în care copilul său va trebui predat tatălui în urma deciziei definitive a CAB, Ioana Demarmels a povestit episodul dureros legat de momentul în care a rămas însărcinată și i-a dat această veste concubinului său.
„Nu a fost dorit (n.r. copilul). Efectiv s-a întâmplat. Mi-am asumat și i-am spus că nu trebuie să contribuie cu nimic. O să plec în România. I-am spus: dacă nu ți-l dorești, eu îl las pentru că-mi asum. Nu vreau nimic de la tine absolut. N-am nicio pretenție financiară și o să plec în România, o să mă descurc. După care a insistat el să ne împăcăm și am rămas în Elveția.
Am venit în România pentru că nu se mai putea sta acolo, pentru că nu-mi mai puteam apăra fiul. Nu mai aveam răspunsuri de la cei care trebuiau să mă apere, respectiv de la Protecția Copilului. Nu, nu mai aveam răspunsuri. În mod faptic, nu mai aveam răspunsuri. Vă dau un exemplu.
S-a făcut o anchetă care a durat șapte luni de zile la Protecția Copilului. În șapte luni de zile ei nu au venit să vorbească cu minorul, n-au vorbit niciodată în afară de ultima dată când am fost anunțată telefonic că vor veni să se familiarizeze fiul meu cu ei, pentru ce o să urmeze, ca să stea de vorbă cu el și să nu se sperie.
Vor fi câteva vizite și atunci prima vizită va fi de cunoaștere între ei, că vrea să-i vadă camera copilului și cam atât. Deci nu o să-l întrebe mai nimic. Au venit, au stat de vorbă cu copilul, l-au dus în cameră la el. În raport, după ce au plecat, s-a scris că fiul meu ar fi spus „Tatăl meu prezintă un pericol pentru mine.” Sunt niște vorbe care nu pot ieși din gura unui copil de 10 ani. Au scris această idee ca să infirme cumva – și eu când îi voi acuza să pară că vine de la mine, să pară că este ceva pregătit, să pară că este vina mea, să pară că acest copil este învățat să spună asta, să pară că atunci când chiar eu voi face o afirmație de genul ăsta, să fie deja cum că copilul nu face altceva decât să dea o replică la ceea ce eu l-am învățat.
Sunt 120 de pagini scrise de Protecția Copilului, care inițial au fost traduse la tribunal. Au fost atașate, dar au dispărut. Sunt 120 de pagini în care Protecția Copilului nu a vorbit cu noi. S-a închis cazul, cel puțin cu Cristian nu a vorbit niciodată. Cu mine a vorbit la început. A fost un interviu care a fost editat. A fost un interviu care s-a luat inclusiv audio. A fost un interviu în care eu am spus că nu am nimic cu școala, deși în raport s-a scris cu totul altceva.
Într-adevăr, am recunoscut că am anumite obiecțiuni împotriva doamnei învățătoare a fiului meu, pentru că am dorit să vorbesc cu aceasta. De ce l-a izolat? De ce l-a pus în ultima bancă, de ce a separat clasa în două punându-l pe fiul meu în grupa în care nu avea prieteni? Era o formă de izolare. Era începutul izolării fiului meu, dar nu mi-am dat seama”.
Eticheta pusă de expertul psiholog: „Folie
à deux” și „minorul insuficient dezvoltat neuronal”
Cu toate că la dosar nu există un diagnostic al unui psihiatru care să ateste că mama minorului ar suferi de vreo boală psihică sau că are vreo tulburare care să pună în pericol viața copilului său și nici acte medicale doveditoare care să ateste vreo astfel de suferință, din cuprinsul motivării Deciziei civile numărul 118 dată de CAB în 19 februarie 2024, care pecetluiește soarta acestui copil în vârstă de 10 ani, reies concluziile expertului Veleanovici Armand care a stabilit că, „în urma interviului cu pârâta și a observării directe a minorului a ajuns la concluzia că acesta este supus unui sever proces de alienare parentală, adică o formă de abuz psihologic prin care minorul este manipulat”.
„Totodată, domnul expert Veleanovici Armand a mai menționat faptul că a identificat acea tulburare psihotică delirantă indusă copilului, denumită în literatura de specialitate și folie
à deux, adică nebunie împărtășită de două persoane, mai ales la persoanele foarte apropiate care trăiesc într-un mediu izolat și rupt de lume, exact așa cum trăiesc copilul și pârâta, respectiv într-o țară care nu le aparține.
Minorul fiind insuficient dezvoltat neuronal se mai află și în acest mediu de izolare, rupt total de ce a însemnat viața sa școala, colegii, rudele, prietenii, aflându-se sub influența mamei care îl manipulează și îi inoculează acea ideație delirantă care s-a născut pe baza conflictului dintre pârâtă și reclamant, a separării și a eșecului în relațiile acesteia.
Mai mult decât atât, credibilitatea și obiectivitatea declarației acestuia este o argumentație frivolă, facilă și absurdă. Toate motivele invocate de copil cu prilejul audierii par să fie lipsite de consistență și par să fie mai degrabă un discurs preluat pe de-a-ntregul de la părintele răpitor, sub a cărui influență se află acesta.”
Raportul de expertiză psihologică a fost întocmit în contextul refuzului minorului de a avea un dialog cu expertul. Iar motivul invocat de copil este că nu are încredere în psihologi, deoarece în urma audierii, psihologul care l-a asistat ar fi notat alte aspecte decât cele notate de copil.
Acest raport este de-a dreptul halucinant, dar el a cântărit foarte mult în decizia luată de judecătorii CAB.
Nu au contat contraargumentele mamei pârâte, nici probatoriul administrat în cauză în apărarea acesteia și a copilului, nici evaluarea făcută de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) care a constatat că mama a fost victima violenței domestice, copilul a asistat la aceste violențe și a fost el însuși victima unor violențe din partea tatălui, atât fizice cât și morale.
Nu a contat nici faptul că mama a adus probe care au relevat faptul că minorul e integrat în România și e elev al Colegiului Național Școala Centrală, acest fapt fiind dovedit de înscrisuri la dosar. Este înscris la un club de fotbal și practică înotul.
Prezent în sală, reprezentantul Ministerului Public a subliniat că „majoritatea probelor administrare în fața instanței de recurs impun concluzia inaplicabilității niciunuia din cazurile de neînapoiere a minorului (n.r. excepțiile de la neînapoiere conform art.13 din Convenția de la Haga din 1980).
Procurorul a cerut ca instanța să dispună înapoierea imediată a minorului A.K. pe teritoriul Elveției, după ce CAB a rejudecat fondul, în tot acest timp cât a durat procesul din România, tatăl având un program de vizitare a minorului.
„Fiul meu a fost audiat. S-au făcut presiuni ca să fie audiat înainte de a împlini 10 ani cu câteva zile. A fost audiat în camera de consiliu. Am discutat cu fiul meu despre această audiere, fiind un dialog întocmai. Deci nu era ceva care să nu îi pot da fiului meu să citească. Era exact ceea ce a spus în instanță. Fiul meu a zis așa: .. Zice:
De ce scriu așa ceva?> (…) Eu am explicat domnului expert să aibă grijă cum vorbește cu fiul meu, pentru că el este extrem de sensibil în momentul în care aude de tatăl său, fiind niște abuzuri în spate și i-am explicat că sunt trei certificate medicale emise în România de trei spitale diferite, de trei psihiatri diferiți în care fiul meu are anxietate și al a fost luat separat de fiecare medic în parte. L-au întrebat despre tată și a spus că nu vrea să vorbească cu acesta și îi este frică, îi este teamă de el. Ultima dată a fost luat la Urgență cu masca de oxigen pe față. A fost luat la Urgență o singură dată. Ultima dată a făcut atac de panică, îi era teamă că fi va fi luat de tată”, susține mama minorului în interviul acordat pentru Gândul Exclusiv.
Fenomenul „Gânditorului independent”
Încă un element frapant în rejudecarea acestui caz a fost faptul că instanța a fost marcată și de ceea ce a mai subliniat expertul, și anume că în cazul minorului e vorba de „fenomenul Gânditorului independent” (n.r. această definiție fiind întâlnită în literatura de specialitate la capitolul alienării parentale, în care e vorba despre convingerile pe care le exprimă un copil fără a-și da seama că a fost manipulat sau influențat de către părintele alienator).
Decizia definitivă a instanței
„În raport cu aceste considerente, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma dc 2936.96 euro, la cursul în lei al BNR de la data plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În rejudecare, Admite cererea formulată de reclamantul A. B. cu domiciliul ales la SCA (…) în contradictoriu cu pârâta Demarmels Carla loana, cu domiciliul in Bucureşti… Obligă pârâta să înapoieze minorul A.K.R. născut la data de …, la reşedința obişnuită a copilului din Elveţia. in termen de o săptămână (7 zile) de la comunicarea prezentei hotărâri, sub sancţiunea amenzii civile în favoarea statului român în cuantum de 12.500 lei. Autorizează reclamantul să preia minorul personal sau prin reprezentant, în cazul refuzului de înapoiere a copilului in termenul stabilit.
Obligă pârâta să predea reclamantului sau reprezentantului acestuia paşaportul sau documentul/documentele de călătorie ale minorului; in cazul in care documentul/documentele de călătorie pe numele minorului nu există, obligă pârâta să îşi dea concursul la întocmirea formalităţilor pentru eliberarea unui/unor document/documente de călătorie valabile pe numele minorului; în cazul în care pârâta nu execută această obligaţie de bună voie, suplineşte consimţământul acesteia prin prezenta hotărâre.
Respinge cererea de sesizare a DGASPC şi a Parchetului sub aspectul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2936,96 euro, la cursul în lei al BNR de la data plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată azi, 19.02.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanței”.
În final, vă veți întreba dacă tatăl a venit să-și ia copilul. Doamna Demarmels susține că s-a conformat deciziei instanței, dar a avut o surpriză.
„Dat fiind decizia, hotărârea instanței și aflându-mă în acea perioadă de 7 zile, nu știam ce trebuie să fac exact și am crezut că trebuie să mă supun hotărârii. A venit tatăl să-și vadă copilul, să-și ia copilul. I-am zis: A zis că nu vrea, iar el a zis: Eu n-am venit să iau copilul. Nu mai înțelegeam nimic. Deci el a spus că n-a venit să ia copilul, da, așadar a venit să vorbească cu copilul, deși mă aflam în acele șapte zile în care eu trebuia să-i dau copilul (…)
În momentul în care, probabil dacă minorul nu va dori să meargă la tată, o să fie nu știu emis un executor, am înțeles, nu prea mă pricep, nu sunt în domeniu care va veni să-l ia. Aici este teama mea cea mare, că o să-l ia. O să tragă de mine probabil ca să plec, să mă dau la o parte. Nu știu ce o să-mi facă, nu mă pricep și minorul fiind înconjurat de nu știu, jandarmi, de executor, tatăl în ghilimele, între ghilimele, îl va îmbrățișa și-l va lua împotriva voinței lui deoparte și va pleca cu fiul meu (…)
Ce se va întâmpla dacă minorul va refuza să plece în Elveția
Mama minorului este disperată, gândindu-se la momentul în care fiul ei ar putea fi luat cu forța de lângă ea și își face tot felul de gânduri cum ar putea să treacă, atât ea, cât și fiul peste un episod dramatic emoțional sau chiar agresiv.
„Îmi este teamă, sunt îngrozită că acest copil va fi luat împotriva voinței lui, prin anumite tertipuri. Spre exemplu, vă dau un exemplu scurt: o să se tragă de copil. Eu, când văd acest lucru, nu știu cum o să se întâmple. Eu probabil că n-o să suport să văd asta. O să mă opun să tragă de copil. Însă ei o să zică că mă opun executării și nu faptului că ei trag de minor sau că ei vor trage de mine. Copilul se va simți singur, înconjurat de atâtea persoane adulte și va fi luat într-un final de tată, tot abuziv. Deci eu îmi fac tot felul de gânduri, tot felul de scenarii.
Nu este bine stipulat în lege, cum se va întâmpla, adică cum îl separi pe copil de mamă? Cum se separă? Cum este acest proces la un clic depărtare? Ce se întâmplă? Cine mă protejează pe mine în acel moment? Cine este responsabil de acest moment care este crucial? Astea sunt întrebările pe care mi le pun la acest moment.
Vis a vis de ce ați spus dvs… Normal, voi face mai departe plângeri. Nu știu ce voi reuși să fac, dat fiind faptul că am făcut destule plângeri și în Elveția și în România. Nu s-a întâmplat până acum nimic. Tatăl a făcut fals în acte. Nu s-a întâmplat nimic. A hărțuit-o pe prietena mea. Nu s-a întâmplat nimic. A făcut 40 de pagini la Ministerul Educației și Învățământului ca fiul meu să nu meargă la școală. Nu s-a întâmplat nimic (…) Locul adulților este în instanță, iar locul copilului este la școală. Da, este o luptă care încă nu s-a terminat. Solicit ajutorul celor care credeți că se pot sesiza, nici nu știu cui. Credeți-mă, sunt în situația în care nu știu cui să cer ajutorul, dar eu îl cer.”
CITIȚI ȘI: